Cel mai interesant articol pe care l-am citit în acest an (şi ca o satisfacţie profesională) este legat de povestea Wirecard, cea mai mare fraudă şi cel mai mare faliment bursier din Germania.
Articolul este scris de Dan McCrum, jurnalist de la Financial Times, care împreună cu Stefania Palma sunt principalii autori ai dezvăluirilor din Financial Times, şi care au scos la iveală această fraudă ce a fost acoperită din incompetenţă, dacă nu chiar “din corupţie”.
Articolul original din FT îl puteţi citi aici. De asemenea, Business Magazin a făcut un rezumat.
De la primul articol din 2015 prin care se puneau la îndoială cifrele prezentate de mândria companiilor tehnologice din Germania, timp de cinci ani, jurnalistul Dan McCrum s-a luptat cu Wirecard, autorităţile de supraveghere din Germania, avocaţi şi detectivi angajaţi de şefii acestei companii pentru a-l urmări, hărţui şi ameninţa.
“Eşti un criminal…”, “Vei ajunge la închisoare” erau printre mesajele primite de acest jurnalist.
De ce a fost importantă această companie, Wirecard, un procesator de plăţi? În ultimii cinci ani, acţiunile companiei au crescut de 7 ori, capitalizarea bursieră ajungând pe vârf, la 25 de miliarde de dolari, acţiunile fiind incluse chiar în celebrul indice bursier german DAX.
Când acţiunile cresc de 7 ori, multă lume face bani, dar trebuie să fie găsiţi nişte “fraieri” care să cumpere aceste acţiuni.
De asemenea, anual, Wirecard plătea firmelor de consultanţă, de toate tipurile, peste 120 de milioane de euro.
Şefii companiei aveau chiar un acces în lumea politică din Germania.
Dan McCrum dezvăluie în articolul pe care l-a scris în FT că, de frica celor angajaţi de Wirecard să îi umble prin calculator, s-a izolat câteva luni într-un birou mic, fără ferestre, aflat lângă redacţia principală a FT, unde a lucrat pe un computer special decuplat de la reţeaua centrală şi unde încerca să pună la cap informaţiile şi documentele adunate.
De asemenea, Wirecard a împrăştiat zvonuri că ziariştii care se ocupă de acest subiect sunt corupţi, fiind mână în mână cu speculatorii care mizaseră pe prăbuşirea acestor acţiuni.
În loc să verifice pe cont propriu şi nu să se bazeze pe explicaţiile companiei dacă datele prezentate de FT privind existenţa unei posibile fraude la Wirecard sunt adevărate sau nu, BaFin, autoritatea de supraveghere a pieţei de capital din Germania, echivalentul ASF de la noi, l-a dat în judecată pe McCrum.
Presa din Germania era de partea Wirecard, aşa că Financial Times şi jurnaliştii implicaţi în acest caz au ajuns pe o listă neagră, fiind acuzaţi că fac parte dintr-o conspiraţie internaţională anglo-saxonă care vrea să pună la pământ singura companie germană de tehnologie care putea să rivalizeze cu giganţii americani.
Ca o ironie, Dan McCrum spune că salutul de bună dimineaţa din redacţia Financial Times a fost înlocuit cu “N-aţi fost încă arestaţi?”.
EY, auditorul Wirecard, a avut ochii închişi ani de zile, deşi la un moment dat unul dintre auditorii săi de pe teren a tras un semnal de alarmă că sunt probleme cu operaţiunile din Asia.
Wirecard procesa şi plăţile din cazinouri.
Când toată lumea părea să creadă că dezvăluirile din Financial Times nu duceau nicăieri – totuşi, trecuseră 5 ani de la primul articol – iar autorităţile nu descoperiseră ceva în neregulă, la începutul aceste veri, în urma unui audit special al KPMG, o altă firmă de audit angajată în locul EY, s-a descoperit că nişte documente bancare din Filipine nu erau altceva decât nişte falsuri grosolane şi că 1,9 miliarde de euro nu existau. De fapt, nu ar fi existat niciodată. Dar cu aceşti bani Wirecard raporta rezultate din ce în ce mai bune, iar acţiunile creşteau.
După raportul KPMG, a venit tsunamiul.
Markus Braun, CEO Wirecard şi unul dintre principalii acţionari, a fost arestat.
Jan Marsalek, directorul operaţional şi creierul fraudei, este de negăsit din vară. FT a dezvăluit că acest personaj a avut legături cu serviciile secrete din Rusia şi Austria.
Un director al operaţiunilor din Asia s-a sinucis.
Wirecard a intrat în insolvenţă şi s-a prăbuşit la bursă, lăsând în urmă mulţi investitori care şi-au pierdut banii, crezând mai degrabă în povestea spusă de companie şi autorităţi decât în Financial Times.
Operaţiunile din România ale Wirecard, extrem de profitabile şi care nu au avut legătură cu frauda, au fost achiziţionate acum două săptămâni de un grup portughez, într-o tranzacţie estimată de ZF la peste 50 de milioane de dolari.
Povestea scrisă de Dan McCrum în FT este fabuloasă şi dezvăluie multe lucruri din spatele poveştilor bursiere de succes, acolo unde companiile, autorităţile de supraveghere, firmele de audit şi consultanţă cu nume mari îşi dau mâna într-un mod ironic.
P. S. În România NN Pensii Pilonul II, al doilea cel mai mare fond de pensii, cu peste 3 milioane de contributori, a cumpărat în 2018 şi 2019 acţiuni Wirecard în valoare de 120 de milioane de lei, când erau pe vârful bursier, deşi pe piaţă existau dezvăluirile din Financial Times.
Când ZF a întrebat cum a ajuns NN Pensii Pilonul II din România să cumpere acţiuni Wirecard din Germania – de parcă investiţiile din România s-ar fi epuizat – şi cine a venit cu această oportunitate de investiţii de nerefuzat şi câţi bani s-au pierdut (sau câştigat), răspunsurile NN Pensii, ASF şi al Asociaţiei Administratorilor de Pensii au fost trei scrisori lungi, aproape copii la indigo, că nu înţelegem cum se administrează portofoliile de investiţii şi că nu a fost nimic în neregulă cu acest plasament din punct de vedere legal. Nici nu am susţinut acest lucru, ci doar am întrebat câţi bani s-au pierdut.
Pentru ASF, faptul că BaFin – autoritatea de supraveghere din Germania -, a cărei competenţă nu putea fi pusă la îndoială, i-a dat în judecată pe jurnaliştii de la FT pentru ceea ce dezvăluiau şi ce scriau, a fost suficient să nu-şi mai pună alte întrebări cu privire la plasamentul făcut de NN Pensii Pilon II în acţiuni Wirecard.
Din fericire, acum toată lumea îşi pune problema competenţei BaFin în ceea ce priveşte supravegherea propriei pieţe financiare.
Şi SIF Transilvania, unde mai sunt câteva milioane de români acţionari, cei mai mulţi fără să ştie, din procesul de privatizare în masă de la începutul anilor ‘90, a investit în acţiuni Wirecard şi a pierdut. Şi pentru ei rămâne aceeaşi întrebare: Cum au ajuns să investească în acţiuni Wirecard în Germania, de parcă s-au sfârşit acţiunile bursiere din România, care aduc cele mai mari dividende din lume?
Având în faţă subiectul Wirecard, ZF a recomandat ASF să analizeze două propuneri care ar ajuta piaţa Pilon II de pensii să fie mult mai prudentă:
1. Fondurile de pensii Pilon II să facă raportările trimestrial, nu semestrial. Explicaţia că aceste plasamente făcute, dacă ar fi dezvăluite trimestrial, ar influenţa piaţa, nu ţine.
2. Fondurile de pensii Pilon II să mai adauge la rapoartele lor două coloane: o coloană în care, pentru fiecare expunere, să publice câştigul sau pierderea; şi a doua coloană – pentru fiecare expunere marcată să publice câştigul sau pierderea realizată.
Sper că ASF încă mai analizează aceste propuneri şi nu le-a închis într-un sertar.
Nu de alta, dar banii care se adună în Pilonul II – deja în luna septembrie sunt 75 de miliarde de lei, adică peste 15 miliarde de euro – devin din ce în ce mai mulţi şi vor fi din ce în ce mai multe “recomandări” pentru investiţii de nerefuzat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
