Așa cum s-a întâmplat de fiecare dată în ultimii zece ani, diaspora a demonstrat o capacitate înaltă de mobilizare în momentele în care se decide viitorul R. Moldova. Astfel, la alegerile din duminica trecută, în afara țării s-au prezentat la vot peste 67 de mii de cetățeni – o cifră care trebuie analizată și înțeleasă corect.

Unii s-au grăbit deja să califice această cifră, mai mică decât cea de la alegerile prezidențiale din 2016, ca o demonstrație a unei „pasivități”, care a lovit și diaspora, de rând cu alegătorii din R. Moldova. Este adevărat că e de două ori mai puțin decât cele aproape 140 de mii de persoane, care au votat în turul doi al alegerilor din 2016. Totuși, să comparăm ceea ce este comparabil, și anume că participarea diasporei la votul din 24 februarie trebuie pusă în contextul ultimelor alegeri parlamentare, adică a celor din 30 noiembrie 2014. Efectuând o analiză din această perspectivă, ne vom da seama că în realitate mobilizarea în afara țării a fost una foarte bună, depășind-o cu câteva mii de votanți pe cea de acum cinci ani, când au votat în jur de 64 de mii de persoane.

„Anomalia” din America de Nord

Ar fi potrivit să ne aducem aminte de faptul că, pentru prima dată după 2009, la aceste alegeri, votul în afara țării, cu pașaportul expirat, nu a fost posibil. Chiar dacă numărul de contestații, depus de către cei care s-au pomenit în imposibilitatea de a vota va fi de cel mult câteva mii, totuși trebuie să ținem cont și de miile de votanți potențiali care, fără un pașaport valabil, au preferat, pur și simplu, să rămână acasă și să nu mai facă mulți kilometri până la secțiile de vot din afara țării. Păstrând o doză de realism, pe care o impune un astfel de exercițiu estimativ, putem afirma că, dacă ar fi fost adoptată acea derogare de la Codul Electoral, care a permis până acum participarea la vot în diasporă în baza pașaportului expirat, numărul de alegători din străinătate, în turul 1 al prezidențialelor din 2016 (în jur de 74 de mii de persoane), ar fi fost atins și, probabil, depășit.

Un alt aspect care ar putea explica, cel puțin parțial, mobilizarea relativ slabă a votanților în America de Nord este legat de modalitatea în care au fost desemnate orașele în care au apărut secțiile de votare. Pe de o parte, mai mult din cele 12 secții de vot din Statele Unite au fost deschise în orașe cu un număr mic de moldoveni, cum ar fi Asheville, Spokane, Springfield etc., în timp ce orașele în care sunt stabilite comunități importante de concetățeni de-ai noștri, de exemplu, Boston sau Los Angeles, au rămas fără secții de vot. În Canada, situația a fost și mai complicată, deoarece cu doar două săptămâni până la alegeri s-a aflat că autoritățile locale nu au autorizat deschiderea secțiilor de vot în afara sediului misiunii diplomatice din Ottawa. Astfel, localitățile cu mari concentrații de moldoveni – Montréal și Toronto – au rămas de asemenea fără secții de vot. Interesat e și faptul că, în alte locații cu mulți solicitanți, cum ar fi Calgary sau Vancouver, Chișinăul nici nu a cerut deschiderea secțiilor de vot. Având în vedere alegerile precedente, este clar că „anomalia” legată de secțiile de vot din America de Nord a redus numărul de participanți la scrutin cu, cel puțin, cinci mii de persoane.

A contat notorietatea concurenților electorali

Politologii cunosc foarte bine următorul fenomen: turul 2 al prezidențialelor are de fiecare dată o capacitate de mobilizare mult mai mare decât turul 1 al acelorași alegeri, și decât alegerile parlamentare. Se explică, mai întâi de toate, în plan psihologic, pentru că în finală ajung doi concurenți, care polarizează electoratul și creează un fel de tensiune, care, în final, îi „convinge” să meargă la vot pe mulți dintre cei care au stat acasă în primul tur. Astfel, votantul este pus în fața unei alegeri mult mai simple, opțiunea fiind fie „albă”, fie „neagră”.

În anul 2016, la aceste considerente de ordin general s-a mai adăugat unul, specific pentru R. Moldova. Este vorba de faptul că aveau loc primele alegeri prezidențiale după 20 de ani, în care șeful statului era ales în mod indirect, de către Parlament. Posibilitatea de a participa la aceste alegeri, care, timp de două decenii, au fost accesibile doar unui cerc îngust de „privilegiați” (deputații) a fost o motivație în plus pentru alegători. Cu atât mai mult, cu cât cei doi finaliști, Maia Sandu și Igor Dodon, erau în acea confruntare figuri emblematice, federatoare pentru cele două mari jumătăți, care formează electoratul din R. Moldova: prooccidentalii și prorușii. Fiecare dintre ei se bucură de o rată de notorietate aproape egală cu 100%, cu care nu se pot lăuda prea mulți dintre alți lideri politici moldoveni. Or, notorietatea este un factor esențial în politică, căci oamenii au înclinarea să se deplaseze până la secția de vot și să voteze mai degrabă pentru o persoană, care le este cunoscută, decât pentru niște anonimi. Evident, într-un scrutin cu 15 concurenți electorali pe circumscripția națională și cu cinci-șapte sau chiar și zece candidați pe fiecare circumscripție uninominală, noțiunea de notorietate este puternic diluată. Până la urmă, orice s-ar spune, deputații nu se bucură de aceeași autoritate ca președintele unei țări, prin urmare, și interesul față de alegerile pentru forul legislativ este unul mai scăzut.

Cunoașterea insuficientă a sistemului electoral mixt

Mai există un factor important, care ar putea explica prezența scăzută la urne. La alegerile de duminică, situația s-a complicat și din cauză că, pentru prima dată, a fost pus în aplicare sistemul electoral mixt. Toate studiile sociologice efectuate înainte de alegeri au demonstrat că alegătorii aveau o înțelegere superficială și aproximativă a acestui sistem mixt. În următoarele articole, vom analiza în detalii rezultatele acestor alegeri, inclusiv din punctul de vedere al aplicării acestui nou sistem electoral pentru R. Moldova. Pentru moment, putem însă afirma cu suficientă încredere că rata scăzută de participare la scrutin, care, pentru prima dată în istoria statului nostru, nu a depășit pragul psihologic de 50%, se datorează întâi de toate unei cunoașteri insuficiente a acestui sistem electoral mixt. Prin urmare, mulți alegători au decis, probabil, să nu participe la un scrutin pe care nu prea îl înțeleg. În plus, și-a jucat rolul, bineînțeles, tradiționala nemulțumire și neîncredere față de politicieni și de întreaga clasă politică moldovenească, în general.

Așadar, pe fundalul absenteismului pronunțat din R. Moldova, diaspora, totuși, s-a mobilizat într-un mod satisfăcător. În cea mai mare dintre cele trei circumscripții din afara țării, nr. 50 de la Vest de R. Moldova, Maia Sandu a acumulat aproape 50 de mii de voturi. În comparație cu alte circumscripții, unde un deputat a fost ales cu aproximativ 10 mii de voturi, acest rezultat este de cinci ori mai mare, ceea ce demonstrează că decizia doamnei Sandu de a candida pe circumscripția cu cel mai mare număr de potențiali votanți a fost una corectă. Calculul politic inițial s-a adeverit, iar voturile acordate în diasporă pentru blocul electoral ACUM pe circumscripția națională au echivalat cu aproximativ 4% din numărul total de voturi. Cu alte cuvinte, doi dintre deputații blocului ACUM din lista națională și-au obținut mandatele cu voturile cetățenilor stabiliți în afara țării: Maia Sandu (Europa de Vest) și Dumitru Alaiba (SUA și Canada). Dacă e să raportăm aceste cifre la numărul de voturi acumulat de blocul ACUM, constatăm că 14 la sută dintre alegătorii acestuia sau un alegător din șapte, se află peste hotarele R. Moldova.