Dicţionar de nume: Calmâş

Numele de persoană provenite de la acest nume etnic sunt atestate în: greacă – Kalmukis şi Kalmukos, bulgară – Kalmuka, rusă – Kalmîk, ucraineană – Kalmuk. În română există numele Calmâcu, atestat în dicţionarul lui I. Iordan. De la calmâc forma de plural e calmâci, în pronunţie populară vorbită – calmâşi, singularul de la această formă e calmâş, iar printr-o pronunţie degajată – calmăş. Astfel a apărut Calmâş, cu varianta Calmăş. În documentele basarabene e atestată numai forma de feminin Călmăşoai, localitate la o danie de moşii şi de ţigani în ţin. Orhei, la 1768. În cele moldoveneşti sunt atestate nume provenite de la forma calmuc. La 1661 e atestat un Toader Calmoşul, zis şi Calmuşul. A fost atestat şi un Ioan Calmuţ. În Bucovina sunt atestate numele Calmuţchi, Calmăţchi, la 1759 la Mănăstirea Putna, şi Calmăţelu, un Nicolai Călmăţelu, mazil ot Suceava. Şi la 1813, în actele moldoveneşti e atestat Manolache Calmuţchi, epitrop.

Domnul Mihai Calmâş (din Pănăşeşti, r-nul Străşeni) ne-a spus o legendă, cum că, după alungarea tătarilor de pe meleagul nostru, unii din ei totuşi au rămas şi erau numiţi calmâşi, calmâş, având sensul de „om rămas”. Posibil ca în această legendă să fie şi un sâmbure de adevăr. În primul rând, printre tătarii rămaşi au putut fi şi etnici calmâci. În al doilea rând, tătarii mongoli, zdrobindu-i pe cumani (foto) şi ocupând pământurile dintre Nipru, Marea Neagră, Dunăre şi Carpaţi, unde locuiau aceştia, posibil că au împrumutat şi unele cuvinte de la cumani, printre care şi cuvântul Kalma cu sensul „rămas”, prin care se identificau tătarii respectivi. Cuvântul Kalma se află şi la baza toponimului nostru de origine cumană Călmăţui, cu sensul „apă rămasă”. Prin contaminarea cuvintelor Calmâş şi Kalma s-a ajuns la sensul de „om rămas”. E o ipoteză, dar ipotezele au stat la baza cercetărilor. Azi, la noi, numele Calmâş e purtat de 664 de persoane şi numai una e scrisă Calmăş.

Maria Cosniceanu, doctor în filologie