De la Christus s-a format numele comun christiánus „creştin”, prin care erau desemnaţi adepţii noii religii. Acest cuvânt fie că înlocuia prenumele persoanei, fie că îl însoţea în mod obligatoriu. În timpul lui Constantin cel Mare, când creştinismul a devenit religie oficială, Christiánus apare ca nume propriu de persoană. Şi chiar Hristos devine un prenume răspândit în sud-estul Europei, de ex., la bulgari – Hristo. La români Cristian este un prenume vechi, formele atestate în primele documente putând fi de origine latină, dar modificate sub influenţa slavă. Apare în documentele din sec. al XIV-lea, având o mare varietate de forme: Cârstian, Crâstian, Crâstea, Cristea, Cârstea, Cristache, Cristel, Cârstici, Cârstilă etc., precum şi formele slave de origine grecească: Hristian, Hriste, Hristea, Hristici (de la care moşia Hristiceni, ţin. Soroca), Hristache etc., devenite nume de familie.
Cristei este forma de genitiv de la Cristea, ca şi Pétrei (al lui Petrea: Nică al lui Ştefan a Pétrei), Négrei (al lui Negru), Mágdei (al Magdei), Mámei (al Mamei), Mánei (al lui Manea) ş.a., forme în care, în pronunţie, dezinenţa de genitiv -ei se confundă cu sufixul -ei, pe care, de obicei, cade accentul: Brânzéi, Brătéi, Spinéi, Strâmbéi, Stirbéi etc. De aceea, numele respective se pronunţă cu accentul pe ultima silabă (-éi): Magdéi, Maméi, Negréi şi Cristéi, formă care accidental a coincis cu numele unei păsări călătoare – cristei.
S-ar putea admite cazul că, prin intermediul unei porecle, de la numele păsării cristei s-a ajuns la numele de persoană Cristei. Dar formele hipocoristice de la prenumele Cristian denotă faptul că şi Cristei este o formă (de genitiv) de la Cristea. Numele Cristea este atestat în documentele orheiene: Cristea, pârcălab de Orhei, la 1572; Luca Cristea, la 1787. În documentele istorice Cristei nu este atestat.
Azi, în republică, cu numele Cristei sunt înscrise 106 persoane, cu numele Cristea – 2446 de persoane.
Maria Cosniceanu, doctor în filologie
