La figurat, adică întrebuinţat în alt sens decât cel obişnuit (din basme), pentru obţinerea unor efecte stilistice, zmeu înseamnă „erou, viteaz”, folosit în expresia: a se lupta ca un zmeu – a se lupta vitejeşte. De la acest sens (erou, viteaz) a provenit şi numele de persoană, individul fiind identificat prin această calitate.
Cercetătorii atestă Zmeul în funcţie de prenume (prenume precreştin) în sec. al XVII-lea în Oltenia (Zmeul Şomescu) şi în Muntenia (Zmeul Stoia).
În documentele moldoveneşti, la 1560, este atestat Zmăul (formă populară vorbită), Fântâna lui la Porceşti; la 1600 – Zmăul din Maxineşti, martor. Din aceste două atestări nu se ştie în ce funcţie era numele Zmăul – prenume sau supranume. Dar la 1612 este atestat Gheorghii Zmăul, întărit stăpân în Rădeni, unde Zmăul este supranume.
În documentele orheiene, la 1657, se vorbeşte de satul Zmeieni, nume provenit de la o persoană cu numele Zmeu sau de la un neam. În document se spune: Dumitraşco, Postolachi, Căzacu din Zmieni, martori la vânzarea unor părţi din moşia Sămăşcani.
La 1774, în ţin. Orhei-Lăpuşna, sunt atestaţi: Dumitru Zmăul în Bahmut, Pavăl Zmăul şi Ilie Zmăul în satul Ustia.
Maria Cosniceanu, doctor în filologie
Cand un popor nu-si cunoaste nici povestile…e grav…e pe moarte.
Acela din imagine e balaur nu zmeu.
Zmeul e humanoid cu trasaturi de reptila si cu aripi. SI japonezii stiu mai bine ca voi cum arata un zmeu( l-au folosit intr-un joc de al lor).
Vai si amar de capul vostru.