Guvern

Digitalizare? Secretarul CEC, Alexandr Berlinschii „explică” de ce Moldova nu va avea vot electronic în perioadă următoare

Sistemul de vot online este o opțiune sigură și eficientă, însă este prematur să prognozăm când va fi implementat oficial în R. Moldova.

O spune secretarul Comisiei Electorale Centrale, Alexandr Berlinschii, potrivit căruia încă nu se știe, dacă la următorul scrutin electoral vom putea vota online. Reprezentantul CEC spune că pentru a-și exercita dreptul la vot prin intermediul internetului, alegătorii trebuie să beneficieze de buletinul electronic sau de semnătura digitală.

Pentru ca un alegător să-și exprime votul prin internet, el urmează să fie identificat electronic. Adică, trebuie să dețină sau un buletin de identitate electronic sau semnătura digitală, pusă la dispoziție de autoritățile statului.

Ulterior, este necesară dezvoltarea soft-ului, ca alegătorii să aibă acces la el. Este prematur acum să spunem când va fi implementat votul prin internet. Un element important este încrederea alegătorului în procesul de vot electronic. Nu este exclus că vor fi create toate mecanismele pentru a funcționa acest sistem, iar cetățenii să nu apeleze la acest mecanism”, a spus secretarul CEC, Alexandr Berlinschii, în cadrul unei ediții speciale de la postul public de televiziune.

„La ultimele alegeri din Estonia, jumătate dintre votanți au votat de acasă sau din statele unde au călătorit. Viitorul votului prin internet este unul luminos în Estonia pentru că în 17 ani de când este implementat votul electronic nu a fost compromis niciun vot online. S-a demonstrat că este un mecanism viabil. Dintre toate opțiunile de vot timpuriu sau vot la distanță, votul online este modalitatea cea mai sigură. Și sunt sigur că acest mecanism este aplicabil și pentru Republica Moldova, care are o problemă cu lipsa alternativelor de vot în diaspora, de asta este imperios necesară identificarea modalităților de vot alternativ”, a spus ex-ambasadorul Republicii Moldova în Estonia, Victor Guzun.

Comisia Electorală Centrală a aprobat recent conceptul sistemului e-Votare. Potrivit acestuia, la fel ca votul tradițional pe hârtie, votul prin internet se realizează prin 2 pași: identificarea alegătorului în baza unui act de identitate compatibil cu sistemele de identificare electronică și exprimarea opțiunii de vot. În cadrul arhitecturii IT a CEC, votul prin internet va fi asigurat de către un subsistem informațional cu denumirea e-Votare, parte a sistemului informațional SIAS Alegeri.

Alexandr Berlinschii este licențiat în științe politice, iar diplomă de master a obținut-o în drept penal. Timp de patru ani, din 2010 până în 2014, a fost specialist principal al secției Administrație publică din cadrul Preturii sectorului Centru, municipiul Chișinău.

Nu mai e secret că digitalizarea trebuie să fie unul dintre obiectivele principale ale unei țări și una dintre componentele-cheie ale strategiei de redresare economică.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *