Justiție

Directoarea Colegiului de Ecologie, cercetată pentru corupție

Directoarea Colegiului de Ecologie, Tatiana Iurieva, care este cercetată într-un dosar de trafic de influență și corupere, a fost suspendată din funcție pe perioada anchetei. „În cazul în care vom depista anumite abateri, vom purcede la o eventuală eliberare”, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun în cadrul emisiunii „Vocea Basarabiei”.

„Am inițiat o anchetă la Colegiul de Ecologie, iar directoarea a fost suspendată din funcție pe durata anchetei, timp de o lună, pentru a putea desfășura o procedură cât de cât imparțială și să stabilim și pentru noi, în calitate de fondatori ai acestui colegiu, cum stau lucrurile. 

Ministerul Educației nu este anchetator, iar analiza noastră se face pe ceea ce reușim să aflăm din interiorul instituției, acum rămâne de văzut dacă elevii sau cadrele didactice ne vor furniza informația veridică.

În cazul în care vom depista anumite abateri, vom purcede la o eventuală eliberare”, a menționat Perciun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *