Politică

DOC. Care sunt motivele care au dus la expulzarea lui Cristian Rizea. Decizia Inspectoratului General pentru Migrație

Fostul deputat român, Cristian Rizea, a fost expulzat din Republica Moldova și declarat persoană non grata, deoarece ar fi pregătit și desfășurat „acțiuni îndreptate spre schimbarea prin violență a regimului constituțional, subminarea sau suprimarea suveranității, independenței și integrității teritoriale a țării, activități cu elemente de factură criminală”, acțiuni care ar prezenta un „pericol deosebit pentru securitatea statului”. Cel puțin asta se arată în decizia Inspectoratului General pentru Migrație, transmite TV8.

Autoritățile au mai argumentat decizia, precizând că Rizea ar fi „încălcat în mod flagrant și sistematic prevederile Codului Contravențional, prezentând pericol pentru ordinea și securitatea publică”. 

De asemenea, în privința acestuia sunt „inițiate mai multe acțiuni civile pentru imixtiunea în viața personală a persoanelor și lezarea onoarei, demnității și reputației profesionale”.

Un alt motiv care a stat la baza deciziei de a-l declara persoană indezirabilă e că Cristian Rizea este condamnat penal în România pentru spălare de bani și trafic de influență.

Vă amintim că în seara zilei de 27 aprilie, fostul deputat român, Cristian Rizea, condamnat penal în România pentru corupție, a fost expulzat din Republica Moldova în România. Potrivit Inspectoratului General pentru Migrație al MAI, Rizea a fost declarat persoană indezirabilă pe teritoriul Republicii Moldova, pe un termen de 15 ani.

Conform procedurilor legale, acesta a fost îndepărtat sub escortă de pe teritoriul național de către personalul specializat al IGM.

„Amintim că, declararea străinului persoană indezirabilă este o măsură asiguratorie, dispusă împotriva unui străin care a desfăşurat, desfăşoară ori în a cărui privinţă există indicii temeinice că intenţionează să desfăşoare activităţi de natură să pună în pericol securitatea naţională sau ordinea publică.”, se arată în comunicatul IGM.

Poliția Română anunță că Rizea a fost preluat și urmează a fi dus într-un penitenciar.

„În această seară, Poliția Română a fost solicitată de autoritățile din Republica Moldova să preia un bărbat, în vârstă de 54 de ani, față de care Tribunalul București a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Acesta a fost preluat cu sprijinul Poliției de frontieră și urmează a fi introdus într-un penitenciar”, se arată în comunicatul Poliției române.

La începutul lunii martie, fostului deputat PSD Cristian Rizea, fugit din România la Chișinău după ce a fost condamnat pentru corupție, i s-a respins cererea de azil politic în Republica Moldova, printr-o decizie definitivă a Curții Supreme de Justiție de la Chișinău.

Cristian Rizea a publicat o carte, „Spovedania lui Rizea”, în care acuză mai mulți oameni de afaceri, politicieni, jurnaliști sau ofițeri din servicii că sunt organizați în grupuri infracționale care au „jefuit România”.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *