Politică

Cristian Rizea, condamnat definitiv pentru corupție, a fost extrădat din Republica Moldova și adus în țară

Fostul deputat Cristian Rizea, condamnat definitiv pentru corupție de Tribunalul București, a fost extrădat în România joi seară.

Potrivit Inspectoratului General pentru Migrație din Republica Moldova, Rizea a fost declarat persoană indezirabilă pe un termen de 15 ani.

Conform procedurilor legale, acesta a fost îndepărtat sub escortă de pe teritoriul național de către personalul specializat al IGM.

„Amintim că, declararea străinului persoană indezirabilă este o măsură asiguratorie, dispusă împotriva unui străin care a desfăşurat, desfăşoară ori în a cărui privinţă există indicii temeinice că intenţionează să desfăşoare activităţi de natură să pună în pericol securitatea naţională sau ordinea publică.”, se arată în comunicatul IGM.

Poliția Română anunță că Rizea a fost preluat și urmează a fi dus într-un penitenciar.

„În această seară, Poliția Română a fost solicitată de autoritățile din Republica Moldova să preia un bărbat, în vârstă de 54 de ani, față de care Tribunalul București a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Acesta a fost preluat cu sprijinul Poliției de frontieră și urmează a fi introdus într-un penitenciar”, se arată în comunicatul Poliției române.

La începutul lunii martie, fostului deputat PSD Cristian Rizea, fugit din România la Chișinău după ce a fost condamnat pentru corupție, i s-a respins cererea de azil politic în Republica Moldova, printr-o decizie definitivă a Curții Supreme de Justiție de la Chișinău.

Cristian Rizea a publicat o carte, „Spovedania lui Rizea”, în care acuză mai mulți oameni de afaceri, politicieni, jurnaliști sau ofițeri din servicii că sunt organizați în grupuri infracționale care au „jefuit România”.

Cazul pe scurt:

Fostul deputat PSD Cristian Rizea a fost condamnat definitiv în 2019 la 4 ani și 8 luni de închisoare cu executare pentru trafic de influență, spălare de bani și influențarea declarațiilor, el fugind în Republica Moldova.

Amintim că în noiembrie 2020 fostul președinte al Republicii Moldova Igor Dodon i-a retras cetățenia lui Cristian Rizea. ​Dodon susținea că nu el i-ar fi acordat cetățenia moldovenească fostului deputat PSD, că i-o va retrage și-l va extrăda în România.

În aceeași zi, Poliția a anunțat că Rizea a fost reținut și audiat la Chișinău, iar în 4 noiembrie ministerul român al Justiției anunța că a trimis o cerere autorităților din Republica Moldova pentru extrădarea fostului deputat Cristian Rizea. Pe 6 noiembrie 2020, Judecătoria Chișinău a emis mandat de arest pe numele fostului deputat PSD Cristian Rizea.

În februarie 2021, Cristian Rizea a fost eliberat pe motiv că a expirat termenul maxim de zile până la care o persoană poate fi reținută în Republica Moldova până să fie extradată.

Ce spunea Ministerul român al Justiției despre aducerea lui Rizea în România

Ministerul Justiției a transmis, în decembrie 2022:

  • „Cristian Rizea – Este urmărit internațional pentru executarea unei pedepse de 4 ani și 8 luni pentru trafic de influență, spălare de bani și influențarea declarațiilor, la care a fost condamnat în 7 decembrie 2017 de instanța supremă.
  • În urma localizării sale în Republica Moldova, a fost întocmită și transmisă autorităților moldave cererea de extrădare.
  • Până în prezent nu a fost luată o decizie cu privire la cererea de extrădare, procedura este în curs”.

Trimis în judecată în Republica Moldova pentru fals în declarații la obținerea cetățeniei

În 31 martie 2021, fostul deputat PSD Cristian Rizea a fost trimis în judecată de Procuratura din Republica Moldova, pentru fals în declarații comis la obținerea cetățeniei acestei țări, prin procedura de recunoaștere a cetățeniei, în anul 2017. Potrivit procurorilor, în cadrul acestei proceduri, în formularul completat, Rizea ar fi indicat date care nu corespund adevărului.

  • „Mai exact, învinuitul a declarat oficial că nu i-ar fi incidentă interdicția de acordare a cetățeniei Republicii Moldova. Totuși, la acel moment, învinuitul cunoștea cu certitudine faptul că era cercetat penal de autoritățile judiciare române și că avea statut de inculpat pentru trafic de influență, spălare de bani și influențarea declarațiilor, fapt care nu i-ar fi permis obținerea cetățeniei.
  • Prin urmare, procurorii PCCOCS au trimis în judecată dosarul de învinuire a acestuia”, se preciza în comunicatul Procuraturii din Republica Moldova, citat de deschide.md.

Publicația citată menționa că fostul deputat se declară nevinovat.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *