Social

DOC. „Oprire unică”. Acordul privind traversarea comună a frontierei de stat Leușeni-Albița – pus în aplicare

Marți, 28 februarie, cabinetul de miniștri de la Chișinău a aprobat Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind controlul coordonat pe teritoriul României în punctul de trecere a frontierei de stat Leușeni (Republica Moldova) – Albița (România) rutier, pe sensul de intrare în România, semnat la Albița pe 9 februarie 2023, scrie Ziarul Național.

Ministra Afacerilor Interne, Ana Revenco, a declarat la ședința Guvernului că această decizie reprezintă ultima etapă din partea autorităților de la Chișinău pentru punerea în practică a procesului de efectuare a controlului la Leușeni – Albița în baza principiului „oprire unică”. Documentul se află acum în Parlamentul României, iar procesul de aprobare a acestuia a demarat, a informat oficialul de la Chișinău.

De asemenea, menționăm că, odată intrat în vigoare, acest acord va permite efectuarea controlului persoanelor, mijloacelor de transport şi mărfurilor într-un singur punct de trecere, la Albița, ceea ce va accelera și facilita traversarea frontierei comune moldo-române.

„Ne dorim ca acest control comun la frontieră să fie demarat cât mai curând și să nu fie ultimul”, a conchis premierul Dorin Recean.

Acordul este încheiat pentru o perioadă de șase luni, iar orice prelungire a valabilității documentului pentru noi perioade de 6 luni este decisă prin acordul Părților în baza evaluării în comun a rezultatelor sistemului de control, realizată cu cel mult 30 de zile anterior expirării perioadei de valabilitate. Prelungirea valabilității se realizează pe cale diplomatică. Aplicarea Acordului poate fi suspendată temporar, în totalitate sau parţial, de oricare Parte, din motive de securitate națională, de ordine publică ori de sănătate publică.

Anterior, autoritățile de la București au anunțat că, în punctul de trecere a frontierei Albița – Leușeni, controlul comun ar urma să fie demarat la începutul primăverii curente.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *