Doi angajați ai Amnesty International s-au sinucis. Ce acțiuni urgente a întreprins conducerea organizației
„Tratăm aceste tragedii cu gravitatea şi prioritatea pe care le merită, şi vom organiza anchete externe aprofundate şi independente’, a declarat secretarul general interimar al Amnesty International, Colm O Cuanachain, într-un comunicat transmis AFP.
Roz McGregor, o britanică de 28 de ani, care efectua un stagiu remunerat la biroul Amnesty din Geneva, s-a sinucis la începutul verii, la câteva săptămâni după ce Gaëtan Mootoo, 65 de ani, cercetător privind Africa de Vest, a fost găsit mort pe 26 mai la sediul ONG-ului din Paris.
În luna iunie, Amnesty International a anunţat deja desfăşurarea unei investigaţii interne după sinuciderea lui Gaëtan Mootoo, care a lucrat timp de peste 30 de ani pentru Amnesty International.
Lansarea acestei anchete are loc după ce o petiţie a fost trimisă de ‘prietenii şi colegii’ victimei. Potrivit acestora, Gaëtan Mootoo a lăsat un bilet în care a explicat că a cerut ajutor ‘din cauza muncii suplimentare grele; ajutor care nu a fost niciodată oferit’.
‘Condiţiile de muncă la Amnesty International au fost complet transformate în urma unei restructurări recente şi acest lucru l-a afectat profund pe Gaëtan’, au afirmat ei într-o scrisoare consultată de AFP.
Potrivit publicaţiei Times, familia lui Roz McGregor era îngrijorată de lipsa unui răspuns adecvat din partea Amnesty în condiţiile în care tânăra femeie a dezvoltat ‘o anxietate acută’ în timpul celor cinci luni petrecute la Geneva, între februarie şi iunie.
‘În ultimii ani, am dezvoltat programe pentru a asigura bunăstarea echipelor noastre’, inclusiv un serviciu consultativ de 24 de ore, a declarat Colm O Cuanachain.
Sursa: agerpres.ro