De două decenii ce s-au scurs de la declararea Independenţei RM moldovenii nu pot răspunde la aceste întrebări.
Vor mai trece încă două decenii şi nu vom găsi răspunsul la respectivele întrebări, iar RM va continua să rămână o ţară sfâşiată de sărăcie şi de proiecte (modele) identitare divergente, incompatibile, promovate, pe de o parte de majoritatea românofonă (proeuropeană) şi, pe de alta, de minoritatea rusofonă (ruso-comunistă, proimperială). Războiul dintre aceste tabere nu se poate încheia cu o pace strâmbă, pe contul naţiunii titulare, fiindcă el va reizbucni mâine cu şi mai multă violenţă. O pace durabilă poate fi încheiată când ambele părţi aflate în conflict vor parcurge una spre alta o distanţă egală, pentru a-şi strânge mâinile în semn de pace. Dacă una din părţi stă pe loc, bosumflată istoric, iar alta merge spre ea cu mâna întinsă, pace nu va fi.
Moldovenii au parcurs partea lor de drum. Noi am plătit dreptul la această pace, preţul a fost prea scump – mutilarea fiinţei noastre naţionale. Noi am plătit şi cu războaiele ruseşti de ocupaţie, şi cu foametea organizată de Moscova, şi cu deportările ş.a.m.d., iar mai recent – cu umilinţa de a fi independenţi şi neutri, dar cu armata rusească pe o parte a teritoriului nostru naţional ocupat de ruşi. Moldovenii majoritari au dreptul să ceară ca şi minoritarii să plătească partea lor de preţ şi să parcurgă jumătatea lor de cale. Minoritarii nu pot avea mai multe drepturi decât majoritarii. Nu minoritarii sunt acei care trebuie să decidă pentru noi, majoritarii, dacă suntem stat polietnic sau nu. Pacea în RM nu va veni prin acordarea minorităţilor drepturi mai mari şi mai multe decât majoritarilor şi prin umilirea naţională a moldovenilor, care continuă să rămână o politică de stat (nedeclarată, dar promovată subtil). De la ’90 încoace, toate guvernările au tăiat din drepturile istorice legitime ale moldovenilor, creând minoritarilor confort politic şi social pe contul neconfortului minoritarilor. În această lipsă totală de armonie, nu poate fi încheiată o pace dreaptă şi durabilă.
Statul are un rol extraordinar în reglementarea problemei naţionale. Până acum el a apărat drepturile minoritarilor. Bineînţeles, statul trebuie să le asigure minorităţilor toate drepturile prevăzute de legislaţia europeană, dar nu mai mult. Minoritarii din RM trebuie să înceteze de a se mai amesteca în disputele identitare ale moldovenilor, ei nu au dreptul să ne înveţe cine suntem, ce limbă vorbim, ce istorie trebuie să învăţăm la şcoală. Acestea sunt problemele noastre – numai ale noastre – şi trebuie să fim lăsaţi să le rezolvăm noi.
Tot statul este acela care trebuie să asigure securitatea informaţională, lingvistică şi culturală a ţării. Influenţa Rusiei în aceste domenii e încă enormă, fapt ce nu permite decomunizarea şi desovietizarea mentalităţilor. Noi suntem încă „ruşi” ca mentalitate. Unii au chiar doi plămâni – unul rusesc şi altul românesc. Statul trebuie să-i ajute pe aceştia să respire cu un singur plămân. Până nu redevenim moldoveni de-ai lui Ştefan nu vom redeveni nici români. Drumul spre conştiinţa identităţii naţionale româneşti trece prin recucerirea conştiinţei de moldoveni.
Prin votul dat partidelor din AIE moldovenii practic au votat orientarea cursului politic strategic al RM – integrarea în UE. Aceasta înseamnă că toate eforturile statului şi toate resursele, energiile societăţii trebuie să fie concentrate în această direcţie. Ce se întâmplă însă la noi? Sub pretextul drepturilor garantate de Constituţie, diferiţi lideri ai minorităţilor, lideraşi de partiduţe, agenţi de influenţă ai Rusiei otrăvesc atmosfera şi lucrează deschis împotriva cursului strategic, propunându-le moldovenilor altă perspectivă istorică – o fantomatică uniune asiatică. Ce au întreprins liderii AIE pentru a contracara această provocare? Nimic! De dragul unor beneficii politice conjuncturale aceştia cochetează cu şelinii şi dodonii, oferindu-le astfel legitimitate politică şi morală, dar şi suficient spaţiu public de manevră şi manifestare. Liderii noştri nu înţeleg că, printr-o astfel de politică, ei distrug unitatea politică a societăţii, dispersează energiile ei creatoare.
Elitele politice împreună cu cetăţenii trebuie, în sfârşit, să decidă care din proiectele (modelele) identitare şi politice corespund intereselor noastre naţionale fundamentale.
Proiectul (modelul) statului proeuropean satisface în cel mai înalt grad interesele naţionale fundamentele ale moldovenilor majoritari, dar şi ale minorităţilor, fiindcă le oferă o perspectivă reală spre o nouă etapă istorică de civilizaţie şi de prosperitate. Acest model e respins de Moscova.
Proiectul (modelul) statului prorus (proimperial) satisface doar interesele geopolitice ale unor elite imperiale de la Moscova, nu şi ale minoritarilor rusofoni din RM. Acest model respinge aderarea RM la UE şi NATO, promovează ideea neutralităţii permanente a RM.
Proiectul (modelul) unionist e reprezentat de un singur partid (extraparlamentar) PNL şi e „bruiat” pe toate liniile: în interior, de minorităţile naţionale, de o parte de moldoveni, dar şi de elitele de la guvernare. Curentul unionist nu este aplaudat nici în exterior, mă refer la clasa politică de la Bucureşti. De la căderea dictaturii lui Ceauşescu, la Cotroceni s-au perindat preşedinţi şi premieri de toate culorile, dar niciunul, niciodată, nu a făcut declaraţii politice programatice, oficiale, clare despre aceea că România are pe agenda sa recuperarea Basarabiei. În noua Constituţie a României, adoptată după căderea comunismului în 1989, nu este fixat drept obiectiv naţional „unirea cu Ţara” a RM. Toate declaraţiile oficialilor români pe această temă au fost „declaraţii de suflet”, „de la frate la frate”. În România nu există un curent de gândire unionist promovat la nivel oficial. Din această cauză eforturile unioniştilor moldoveni se „topesc” în acţiuni mai mult „jubiliare”, nu există structuri care să încerce măcar să simuleze la nivel imaginativ ce ar însemna unirea Basarabiei cu România. Proiectul unionist, în varianta în care e promovat azi la Chişinău, are adepţi puţini.
Proiectul (modelul) federativ e o variantă a proiectului prorus. E un proiect rusesc care corespunde intereselor geopolitice ale Moscovei. În general, orice variantă de proiect statal şi identitar cu o Transnistrie puternică, cu drept de veto, este împotriva intereselor naţionale fundamentale ale moldovenilor.
În concluzie, oricât de mult nu ar plăcea unora şi oricât de surprinşi ar rămâne alţii, dar, la modul realist, azi rămâne a fi viabil un singur proiect (model) – cel statalist proeuropean. În RM trebuie să se ajungă la un consens între cetăţeni, toate partidele politice şi elitele ştiinţifice şi culturale în privinţa faptului că RM este un stat cu acte în regulă, dar un al doilea stat românesc, în care noţiunile de moldoveni şi români nu sunt antagoniste, ci exprimă aceeaşi realitate etnică, culturală şi identitară. Şi moldovenii, şi minorităţile trebuie să lucreze împreună ca acest stat să devină unul democratic, puternic şi independent în care toţi cetăţenii, inclusiv minorităţile, beneficiază de toate drepturile garantate de Constituţia RM şi de legislaţia europeană.
O alternativă la ceea ce propun eu e continuarea războiului dintre moldoveni şi rusofoni, dintre moldoveni şi români, adică dintre noi şi noi. În primul rând, dintre noi şi noi, pe puntea dintre Europa şi Asia.
