ExterneUcraina

„Don-don” Kadîrov acuză Occidentul și Ucraina de spălare de bani prin ajutoarele militre acordate Kievului

Ajutorul occidental acordat Ucrainei este un mecanism funcțional de spălare a banilor, a declarat duminică, 8 ianurie, aliatul lui Putin, Ramzan Kadîrov, pe canalul său Telegram, potrivit TASS.

”Văd că unii sunt îngrijorați de ajutorul extern acordat Ucrainei. Nu vă faceți griji! Aceasta este o schemă de spălare a banilor funcțională. Oficialii occidentali și ucraineni vor deturna aceste fonduri, iar în tranșee nu va ajunge mai mult de 15% din întregul ajutor”, a declarat acesta.

De asemenea, Kadîrov a mai spus că nu este nevoie ca rușii să își facă griji cu privire la ostilitățile care au loc în prezent „pe teritoriul rusesc”, referindu-se la teritoriile anexate ilegal, Lugansk și Donețk, Herson și Zaporojie.

„Acestea sunt regiunile noastre, care au optat să se alăture statului nostru de dragul protecției poporului lor de acțiunile sataniste ale naționaliștilor ucraineni și NATO”, a subliniat cecenul.

Menționăm că pe 6 ianuarie, SUA au anunțat un nou pachet de ajutor pentru Ucraina în valoare de peste 3 miliarde de dolari, la o zi după ce Germania și Statele Unite au ajuns la un acord pentru a trimite Kievului vehicule de luptă a infanteriei Marder, respectiv vehicule de luptă Bradley.

Președintele Franței, Emmanuel Macron a anunțat și el că țara sa va trimite forțelor ucrainene blindate ușoare AMX-10 RC.

Generalul australian Mick Ryan notează într-o nouă analiză publicată pe pagina sa de Twitter că, în primul rând, aceste vehicule de luptă vor oferi trupelor ucrainene o creștere calitativă clară a capabilităților lor de luptă.

„Acestea sunt vehicule de luptă a infanteriei de top, proiectate pentru a lupta în unități mecanizate de arme combinate împotriva forțelor sovietice și rusești”, notează el, și mai subliniind că avantajul calitativ pe care aceste arme îl oferă forțelor armate ucrainene va fi important în bătăliile care vor urma.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *