Insistam atunci pe unul dintre candidații din Partidul Republican, cel care pe atunci se detașase deja destul de mult de ceilalți concurenți ai săi și care părea să aibă cele mai mari șanse să câștige alegerile în majoritatea statelor, obținând astfel susținerea majorității delegaților la Convenția Națională Republicană din iulie. Numele lui era și este Donald Trump, iar evoluția situației de atunci și până acum a confirmat prognozele majorității: Trump a fost nominalizat oficial pentru candidatura la postul de președinte al SUA din partea Partidului Republican în urmă cu câteva săptămâni.
În articolul din martie vorbeam despre politica externă a lui Donald Trump de izolare a SUA, de retragere a ei din zone, precum Europa de Est, tratate de candidatul republican din perspectiva pierderilor financiare pe care le suportă americanii. Ideea lui Trump era să pună toți aliații Americii să-și plătească propriile costuri de securitate integral, ca America să nu mai fie nevoită să investească atâtea miliarde de dolari în securitatea altor țări.
Dincolo de aceste idei ale lui Trump, care, la prima vedere derivă dintr-un curent de opinie și acțiune care s-a mai manifestat în SUA în prima jumătate a secolului trecut, izolaționismul, au existat multe detalii în discursul său care i-au pus în gardă atât pe observatorii americani, cât și, mai ales, pe cei est-europeni. Aceste detalii se referă, printre altele, la atitudinea lui Trump față de președintele Rusiei, Vladimir Putin. Trump nu a făcut un secret din faptul că admiră modul în care Putin conduce Rusia, autoritatea, puterea și respectul de care se bucură, numindu-l „un adevărat lider”, „spre deosebire” de actualul președinte al SUA, Barack Obama.
În același timp, Trump a declarat că în cazul în care Țările Baltice sau alte state est-europene membre ale NATO ar fi atacate militar de Rusia, SUA nu le-ar ajuta oricum, ci doar dacă „și-au îndeplinit obligațiile”. În opinia lui Trump, NATO este „învechită”, iar articolul 5 (care prevede că un atac asupra unui stat-membru este un atac asupra tuturor, caz în care toate țările membre trebuie să acorde asistență militară partenerului atacat) nu trebuie păstrat în orice condiții, și ar putea fi chiar anulat.
Acest comportament al candidatului oficial al Partidului Republican, cu șanse mari de a fi ales (ultimele două mandate au fost exercitate de democratul Barack Obama, ceea ce crește probabilitatea unei schimbări a apartenenței politice a viitorului președinte) ridică întrebări în privința relației pe care o are acesta cu Rusia lui Putin sau cu poziționarea lui față de această țară, cel puțin. Iar faptele arată că o asemenea relație există și că ea este destul de puternică. Cunoscutul jurnalist american Josh Marshall a publicat un articol în urmă cu două săptămâni, intitulat „Trump și Putin – există ceva între ei”, în care investighează legătura dintre cei doi. Astfel putem afla că afacerile imobiliare ale lui Trump au intrat în declin în anii ’90, și că marile bănci americane au refuzat să-i ofere credite pentru a-și plăti datoriile. Trump și-a salvat afacerile cu ajutorul capitalului rusesc, mai ales după anul 2000 și venirea la putere a lui Vladimir Putin, când Rusia a beneficiat de o creștere economică rapidă. Cu ocazia unor procese de judecată din anii 2000, s-a stabilit că firmele lui Trump au beneficiat de zeci de milioane de dolari din Rusia și Kazahstan, transferați printr-o firmă islandeză și cu participarea unui emigrant din Rusia, judecat și condamnat de două ori în trecut și având legături cu crima organizată rusă. De serviciile aceleiași firme islandeze beneficiau în aceeași perioadă o serie de oameni de afaceri din anturajul președintelui rus Vladimir Putin, precum Aleksandr Mașkevici. Un alt proces releva faptul că, din timp în timp, conturile firmelor lui Trump erau alimentate cu fonduri originare din Rusia și Kazahstan. Prin urmare, Donald Trump și-a salvat și renăscut imperiul financiar sprijinindu-se pe capitalul rusesc, provenit din zona anturajului lui Vladimir Putin.
Principalul consilier al lui Donald Trump și șeful campaniei sale prezidențiale, Paul Manafort, și-a petrecut o mare parte din ultimii zece ani în Ucraina, la Kiev, în poziția de consilier electoral și de comunicare al președintelui ucrainean prorus Viktor Ianukovici, care a fost unul dintre principalii aliați ai lui Putin din spațiul ex-sovietic, refugiindu-se în Rusia după Euromaidanul din 2014.
Un alt consilier al lui Donald Trump, în domeniul politicii externe, Europei și Rusiei, Carter Page, și-a construit întreaga carieră pe baza investițiilor pe care le-a făcut în Rusia. El a colaborat strâns cu concernul rus „Gazprom” și mai are și acum importante legături financiare cu această companie monopolistă rusă, controlată de Vladimir Putin personal, prin intermediul apropiaților săi.
De peste un an, de când Donald Trump și-a anunțat intenția de a candida la președinția SUA, mass-media rusă cu acoperire internațională (RT, Sputnik) a început să-i facă publicitate, prezentându-l adesea cu conotații pozitive, ca pe o speranță a conservatorismului și tradiționalismului în America, în concordanță cu poziția ideologică actuală propagată de Rusia, care a schimbat comunismul sovietic pe ceva ce frizează extrema-dreaptă.
După ce punem cap la cap toate aceste fapte, nu avem cum să nu ne punem întrebări. Și este greu să-l mai vedem pe Trump, unul dintre cei doi candidați la președinția SUA, drept altceva decât un personaj foarte nesigur nu doar pentru SUA, având în vedere istoricul declarațiilor și comportamentului său, ci și pentru partea noastră de Europă. În care o retragere politică, economică, militară, a americanilor, ar putea însemna un început de revenire a rușilor. Pe care n-avem cum să ne-o dorim.
