Dor de Angela Păduraru
Cu această ocazie, la baștina ei, unde s-a desfășurat evenimentul, s-au adunat consăteni, admiratori ai cântecului interprete din alte localități ale raionului, consilieri raionali, născuți la Nemțeni. De asemenea au fost prezenți președintele raionului Hâncești, Grigore Cobzac, șeful Direcției raionale cultură și turism, Ion Tulbu, șefa-adjunctă a direcției raionale de învățământ, Vera Tănase ș.a. Oaspeții au fost întâmpinați de către primarul satului, Gheorghe Filipschi.
Un destin tragic și zbuciumat
Cei prezenți au depus flori la bustul interpretei, după care a urmat un parastas. Consăteni și oaspeți au venit cu amintiri despre regretata cântăreață, care a lăsat urme adânci în arta interpretativă de la noi. A lăsat în fondul de aur al Radioteleviziunii mai bine de 200 de piese. A fost una dintre primele interprete de romanțe, gen dificil, care nu poate fi interpretat de orișicine. A cântat în Capela Corală „Doina”, (1961-1962), a fost solistă în diverse ansambluri ale Filarmonicii din Chișinău (1962-1963), solistă a Orchestrei de muzică populară „Folclor” a Radioteleviziunii din Chișinău (1971-1984), coristă în Capela corală a aceleași instituții. A avut parte de un destin tragic și zbuciumat, singura bucurie a vieții sale fiind cântecul. Trecută prin concurs, rămasă fără o bucată de pâine, în ultimii ani de viață, artista emerită Angela Păduraru curățea cartofi la ospătăria Spitalului de boli infecțioase „Toma Ciorbă din capitală”.
Festivalul în memoria Angelei Păduraru ia amploare
Dacă în viață n-a avut noroc, iar la moartea ei au fost săpate două gropi – una – la Cimitirul „Sfântul Lazăr” și alta – la Cimitirul Central din strada Armenească, unde, în ziua înmormântării, colegii cântăreței de scenă au insistat ca ea să-și găsească locul de veci, acum, când nu mai este printre noi, numele Angelei a rămas în memoria tuturor celor care au cunoscut-o, iar vocea ei, deși destul de rar pusă pe post, este întotdeauna ascultată la Radio Moldova.
Solicitat de TIMPUL, șeful Direcției cultură și turism, Ion Tulbu, ne-a declarat că, din an în an, festivalul concurs în memoria interpretei ia amploare. Astfel, la cea de-a patra ediție, acesta a devenit interraional, la el participând , în afară de artiști amatori din raionul Hâncești, și cei din raioanele Leova și Cimișlia. O altă particularitate a acestei ediții a mai constituit-o și faptul că, pe 6 iunie, Angela Păduraru ar fi împlinit 75 de ani. „Pe viitor, preconizăm ca festivalul să devină unul național”, ne-a mai spus ion Tulbu.
La festival au participat 13 concurenți. Din juriu au făcut parte artistul poporului, conf. univ. Ioan Paulencu (președinte), artiștii emeriți Leonid Moșanu și Nina Ermurachi, Diana Dicusarî, director General al Centrului Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial, șeful Direcției Cultură și Turism Hâncești, Ion Tulbu, Larisa Vlas, specialist principal la aceeași direcție și primarul satului Nemțeni, Gheorghe Filipschi.
Marele Premiu în valoare de 1000 de lei a revenit lui Mihai Gavril din satul Borogani, raionul Leova. De premiul I (de 800 lei) s-a învrednicit Dorina Găină din satul Cotul Morii, raionul Hâncești, iar de locul II (700 lei) – Lenuța Nița din Bujor, același raion. Premiul III (600 lei) a fost acordat Ninei Călin din satul Bobeica, Hâncești. Ceilalți participanți au fost distinși cu premii în valoare a câte 500 de lei.
Președintele juriului Ioan Paulencu, ne-a spus că artiștii amatori încadrați în competiție au interpretat câte o doină a cappella, o piesă din repertoriul Angelei Păduraru și un cântec la alegere. Ei au fost acompaniați de Orchestra de muzică populară a Casei raionale de Cultură din Hâncești „Andrieș”, condusă de maestrul în artă Vasile Botgros. El l-a invitat la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău pe deținătorul Marelui Premiu, Mihai, care lucrează ziler în satul său natal, unde îi va oferi lecții de canto, pentru că posedă o voce extraordinară.
Un nume de neuitat – Angela Păduraru
„Ne-am bucurat că toți artiștii amatori au cântat din suflet, cu o dragoste mare față de cântec și față de personalitatea regretatei cântărețe Angela Păduraru, cea, care în discursurile multora din vorbitori, merită să fie alături de numele Mariei Tănase, Maria Lătărețu și Ioana Radu”, ne-a mai spus Vera Tănase.
Angela Păduraru a plecat dintre noi pe 26 iulie 1995. „„Dor mi-i, puiule, de tine”, „Trandafiri și doi bujori”., „Mierlița când e bolnavă”, „Mamă, eu te las cu drag”, „Are mama opt feciori”, „Ora despărțirii” sunt piese de rezistență din repertoriul Angelei Păduraru pe care admiratorii cântecului ei le mai țin minte și azi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!