Două plante care te ajută să ai un somn perfect
Acţiunea sedativă a plantelor se datorează prezenţei uleiurilor esenţiale şi flavonoidelor. Poţi prepara infuzii şi decocturi, care se beau călduţe, îndulcite, de preferat cu miere, cu o jumătate de oră înainte de culcare. Nu uita că un important rol sedativ îl au şi băile cu plante medicinale.
Conuri de hamei
Hameiul are efect calmant. Se prepară o infuzie din 1-2 linguri de plantă la o cană de apă clocotită. Se beau 2 căni pe zi, ultima cu o jumătate de oră înainte de culcare. Poţi să-ţi pui conuri de hamei într-un săculeţ şi să-l miroşi. Induce somnul cu uşurinţă.
Măghiran
Măghiranul are acţiune calmantă la nivelul sistemului nervos, alungă stările anxioase şi linişteşte palpitaţiile. Se prepară infuzie dintr-o linguriţă de plantă la o cană de apă clocotită. Se beau 2-3 căni pe zi, ultima înainte de culcare.
Sursa: adevarul.ro