Unii reprezentanţi ai societăţii civile de la noi sunt foarte ciudaţi, deoarece ei se frământă iritaţi zi şi noapte doar pentru a scandaliza opinia publică… Mă refer la ONG-iştii care preferă conflictele în locul activităţilor practice. De la aceştia societatea nu câştigă, şi nici nu află nimic, chiar dacă ei îşi justifică pofta de ceartă, motivând că ar avea vajnica misiune de a informa cetăţenii şi de a le apăra drepturile. Declarându-se promotori ai dreptăţii, aceşti oameni mint fără obraz. Fălindu-se că apără drepturile omului, ei le atacă direct. Spun că ne informează, dar, de fapt, ne dezinformează cu mult tupeu. Vor să-şi creeze imagine de eroi, dar ne apar în faţă ca nişte palavragii jalnici. Dacă nu pot scandaliza opinia publică cu un adevăr, ONG-iştii respectivi se înarmează cu minciuna şi merg peste capete. Despre aceasta m-am convins încă o dată urmărind o dezbatere recentă despre religia în şcoală şi la TV, la care au participat simandicoase şi cunoscute feţe… Fie că acestea nu s-au documentat din prostie sau lene, fie că au minţit conştiincios, numele lor nu au importanţă. Contează minciunile lor. De exemplu, unul spunea că nu putem pretinde că ni se vorbeşte adevărul, ascultând predicile unor preoţi cu trei-patru clase, care ar reprezenta majoritatea clerului nostru. Minciuni! O sumară documentare l-ar fi convins pe ONG-ist că majoritatea covârşitoare a preoţilor moldoveni are studii cel puţin teologice, dar şi că Biserica Ortodoxă rezidă din învăţăturile Sfinţilor, oameni fără carte, în fond, dar cu credinţă. Un altul se arăta nemulţumit de icoanele din birourile miniştrilor, care, chipurile, îi lezează drepturile de ateu. Prostii! Dacă s-a ajuns la asta, trebuie interzise prin lege toate imaginile lui Ştefan cel Mare, recunoscut de Biserica Ortodoxă ca şi sfânt. Al treilea cerea sancţionarea televiziunilor care transmit Liturghia. Dar atunci cum rămâne cu drepturile bătrânilor, care nu se pot deplasa la biserică şi singura lor bucurie este să asculte slujba la televizor? Drepturile acestora nu contează sau ei nu sunt oameni? Acelaşi ONG-ist se sufoca de mânie că o femeie, care a chemat preotul să boteze nişte orfani, a apărut la televizor „îmbrobodită în halul ăsta”. Oare această femeie nu are şi ea drepturi? De ce ea trebuie marginalizată, pentru că unui oarecare gură-spartă nu-i place cum se îmbracă? Vă daţi seama ce scandal ar ridica ONG-istul, dacă admitem că femeii nu i-ar plăcea straiele lui? Obrăznicia numai toleranţă nu se poate chema.
Şi culmea prostiei! Ştie toată lumea că, la botez, când preotul spune: „Mă lepăd de satana”, nanii copilului fac gestul scuipatului, cu faţa spre ieşirea din biserică, în timp ce pruncul se află în faţa altarului, adică la spatele lor. Dacă ONG-istul nostru nu ştie despre asta, n-are dreptul să vorbească, dar dacă ştie, înseamnă că minte. El îşi permite să mintă că, la botez, se scuipă de trei ori peste copil, ceea ce e interzis de sanepid şi poate intra sub incidenţa Codului Penal… Pe timpul lui Stalin, se vorbea fix aşa despre Biserică.
Nu ştiu cine finanţează aceste ONG-uri, dar presupun că instituţiile europene. Dacă acestea sunt de acord cu inepţiile tinerilor noştri, atunci mie nu-mi trebuie nicio Europă. Sper să nu fie aşa şi vă sfătuiesc să fiţi mai atenţi atunci când societatea civilă vă învaţă drepturile omului…
