Dumitru Iancev îl aşteaptă pe Voronin ca să-i arate unde a fost omorât Boboc
Astăzi, 7 aprilie, între orele 11.00-19.00, Dumitru Iancev îl aşteaptă pe Vladimir Voronin şi pe toţi deputaţii comunişti în Piaţa Marii Adunări Naţionale, pentru a le arăta locul în care acum un an a fost omorât Valeriu Boboc. Acum o lună, Iancev, primul martor la această crimă care a povestit jurnaliştilor despre cele întâmplate în noaptea din 7-8 aprilie, a expediat o invitaţie oficială comuniştilor în acest sens. De menţionat că mărturiile anterioare ale sale coincid întocmai cu filmările de pe pelicula prezentată săptămâna trecută de Mihai Ghimpu.
Mărturiile lui Damian Hâncu trezesc nedumerire
Săptămâna trecută, mai multe mass-media au anunţat că, în sfârşit, s-a găsit primul martor la omorul lui Valeriu Boboc, în persoana studentului Damian Hâncu. Dar declaraţiile acestuia se contrazic cu cele ale altor martori. Iniţial, Hâncu spunea că nu a fost în PMAN la 7 aprilie, iar acum zice că, după ce poliţia l-a „răpit” de lângă Casa Presei, a fost urcat cu forţa într-un microbuz, unde era şi Valeriu Boboc. Maşina i-ar fi dus în Piaţă, unde poliţia i-ar fi maltratat. Faptul că Hâncu a fost bătut de poliţişti e evident, dar mărturiile lui despre Boboc sunt niţel deplasate.
De fapt, primul martor la acest omor, care a făcut declaraţii publice, a fost Dumitru Iancev de la Bender. Chiar la 8 aprilie el a sunat la „Vocea Basarabiei”: „Aseară, în Piaţă, au ucis un om!”. Ulterior, TIMPUL a făcut un interviu cu Iancev despre masacrul din acea noapte şi uciderea lui Boboc, iar relatarea sa coincide cu măcelul de pe filmul prezentat recent. Iancev spune că Hâncu a venit singur în Piaţă, că nu era bătut, că a stat de vorbă cu el pe patul roşu, adus din clădirea Parlamentului, şi că studentul i-a lăsat apoi geanta, când s-a dus să-i calmeze pe provocatorii care băteau cu picioarele în maşini. Şi Marcela, fata care era cu Boboc în Piaţă, afirmă că au venit încoace pe propriile picioare şi că nu i-a răpit nimeni. Astfel, relatările lui Hâncu despre microbuzul în care era şi Boboc par a fi o invenţie…
Iancev l-a văzut pe tipul în albastru
Nu ştim la ce etapă se află investigaţiile procurorilor, însă o reconstituire a evenimentelor de pe peliculă şi relatările lui Dumitru Iancev ar putea ajuta la identificarea ucigaşilor. Fiindcă multe lucruri coincid… Aproape de miezul nopţii, îşi aminteşte Iancev, după ce Damian Hâncu s-a depărtat, el şi-a pus sub cap geanta studentului şi s-a culcat pe pat. „Am rămas, pentru că era târziu şi nu aveam cu ce să ajung la Bender. Lângă noi, în faţa Guvernului, era un cordon de poliţişti şi era linişte. Brusc, s-a auzit că se sparg geamurile unui chioşc. Degrabă, când „Fulger”-ul a năvălit în Piaţă, primii care au sărit peste noi, lovindu-ne din toate părţile, au fost poliţiştii din faţa Guvernului. M-au culcat şi mă băteau în cap cu bâtele. Ţineam strâns în mână geanta studentului (D. Hâncu – n.n.), ca să nu o pierd. Când am ridicat privirea, alerga spre noi, dinspre Arcă, un tip în haine sportive de culoare albastră”. Iancev l-a recunoscut pe acest bărbat şi pe peliculă. Este poliţistul în civil care-i aplică prima lovitură lui Boboc (foto 1). Potrivit unor surse de la MAI, se presupune că agresorul ar putea fi Ion Perju, inspector la Comisariatul general de poliţie. La rândul său, Victor Boboc ne asigură că victima era fiu-său. „Am privit imaginile mărite şi l-am recunoscut. Lângă el era şi o pungă cu scutece – le cumpărase pentru Dragoş. Când li s-a ordonat să se culce, băiatul meu nu a reuşit. El a vrut să fugă, sărmanul, iar acum stătea în genunchi, cuprinzându-şi faţa cu palmele. Ticălosul în albastru a alergat direct spre el şi l-a lovit atât de tare, încât mai nu a căzut şi el”, susţine Victor Boboc. Amintim că martora Marcela – persoana întinsă pe asfalt lângă el -, a declarat pentru PRO TV că Valeriu nu s-a mai mişcat – probabil, intrase în comă.
Numărul martorilor este mult mai mare
Să fim atenţi că pe şosea ardea un rug, iar trupul nemişcat se afla în dreptul acestuia, la câţiva metri de la linia de demarcare a bulevardului Ştefan cel Mare. În acelaşi loc, puţin mai târziu, după ce în Piaţă apare maşina neagră a „Fulger”-ului, este adus de poliţişti Iancev, care asistă la asasinat. În peliculă se vede cum Iancev e lovit cu o bâtă peste capu-i însângerat şi cum se ţine, de durere, de ceafă. În mâna stângă, el ţine geanta lui Hâncu, văzută în mâna studentului când acesta era lovit cu picioarele de către Gumeniţă. O examinare atentă a acestor secvenţe descoperă la spatele lui Iancev un trup înconjurat de poliţişti. Se observă două picioare nemişcate (foto 2,3). Poliţiştii se apleacă asupra trupului, se pare că îl lovesc, dar picioarele rămân relaxate, fără a se mişca. Imaginile arată că Iancev şi ceilalţi care erau de faţă se întorc la un moment dat şi privesc la tânărul întins (foto 4). Se întâmplă exact cum povestea Iancev: „Ameţeam de durere şi-l căutam pe student, ca să-i dau geanta. El vorbea cu poliţiştii în franceză, ca să pară străin. Atunci am observat la spatele meu, în dreapta, cum doi poliţişti loveau într-un tânăr întins jos, iar unul i-a aplicat cel puţin două lovituri cu automatul în cap. Apoi unul dintre ei a zis: „Aista-i gata!”. Ne-am întors cu toţii îngroziţi şi am văzut cadavrul…”
Să observăm că poziţia trupului despre care povesteşte Iancev, în raport cu rugul, coincide cu cea a lui Boboc, când fusese lovit de tipul în haine albastre. E adevărat că, ulterior, Boboc a fost ridicat şi urcat în NIVA de pe marginea şoselei, în stânga rugului, dar nu-i exclus că poliţiştii l-au mişcat la o parte, după ce i-au constatat decesul. Potrivit lui Iancev, printre poliţiştii care îl înconjuraseră pe Boboc în momentul omorului unul era înalt, cu cagulă pe faţă, alţii purtau doar căşti, altul – căciulă sportivă. Pe peliculă se observă şi aceştia, dar şi alţii: un bărbat în blugi albaştri deschişi şi geacă neagră de piele face ocolul cadavrului. Altul poartă geacă de piele şi pantaloni negri. Mai sunt colaboratori din „Scut”, cu căşti verzi şi scuturi. Astfel, numărul martorilor e mult mai mare. În plus, sunt total nefondate declaraţiile anterioare ale procurorilor, precum că ucigaşii nu pot fi găsiţi, deoarece purtau cu toţii cagulă. Totuşi, dacă scopul anchetei este de a depista persoana care a executat lovitura fatală – care, potrivit expertului internaţional, s-a produs fie în cap, fie în gât, fie în inimă -, cercetările trebuie începute de la bărbatul în albastru.
Victor Boboc: „Omor intenţionat!”
„Momentele-cheie de pe peliculă sunt tăiate. Totuşi, ceea ce v-am povestit anul trecut s-a adeverit. Declar cu certitudine că Boboc a fost ucis în faţa mea, dar s-au căutat toate mijloacele pentru a ascunde crima şi a şterge urmele. Chiar a doua zi trebuia să afle unde a fost aruncat gunoiul din Piaţă, pentru a ridica tuburile cartuşelor cu care s-a împuşcat noaptea. Şi armele trebuiau supuse expertizei imediat, nu acum, după ce cred că le-au şters cu spirt de mai multe ori. Voronin s-a obişnuit să mintă oamenii, dar procurorii trebuiau să-şi păstreze demnitatea”, afirmă fostul judecător. La rândul său, Victor Boboc consideră că fiul său este victima unui omor intenţionat. „Nu ştiu de ce l-au ales anume pe el, dar l-au ucis cu bună-ştiinţă. De această crimă se face vinovat nu numai Papuc, dar şi Voronin. Statul trebuie să poarte răspundere, fiindcă nu a luat măsuri de protecţie pentru a asigura dreptul la viaţă. Ori Dumnezeu, ori legea, oricum cineva îi va pedepsi tare pe ucigaşi. Toate-s la timpul lor şi fiecare primeşte după faptele sale…”.
Dumitru Iancev spune că a mai întâlnit, în acea seară, un tânăr în PMAN. Era înainte de măcel. Acela fusese sunat de un prieten din „Fulger”, care i-ar fi spus: „Dacă eşti în Piaţă, fugi acasă, că diseară va fi acolo război!”. Înainte de a pleca, omul l-a îndemnat şi pe Iancev să-l urmeze, dar fostul judecător nu l-a crezut…
O PRECIZARE
Am urmărit zilele astea o emisiune „din umbră” de la o televiziune proaspătă şi nouă. Dezinvolt, moderatorul afirma că jurnaliştii caută demult să afle cine erau procurorii care au iniţiat judecarea în comisariate a protestatarilor din 7 aprilie… Sfătuindu-l prieteneşte să mai citească şi ziare, fiindcă e mare ruşine pentru un moderator să dea dovadă de dezinformare, îl anunţ pe colegul meu că, acum două săptămâni, TIMPUL a scris că procurorul care a dispus judecarea tinerilor în comisariate este Igor Popa. Vedeţi „Emisarii roşii” înnegresc Procuratura” .
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!