Fără perspective profesionale – şi deci familiale – şi fiind prizonieri ai unui sistem politico-economic închis şi corupt, şi-au luat destinul în mână, trăgându-i o lovitură pe care o sperăm fatală.
Pe celălalt mal al Mediteranei, milioane de tineri diplomaţi jonglează cu muncile precare (atunci când au una) şi se lovesc de sisteme politico-economice sclerozate sau închise – mai ales în Italia şi Grecia.
Dacă situaţia lor nu este decât parţial comparabilă cu cea a camarazilor lor tunisieni, îngrijorarea lor faţă de viitor este la fel de tulburătoare, chiar şi păstrând proporţiile. Iar dacă pentru ei nici nu se pune problema răsturnării regimurilor democratice în vigoare, revolta lor se manifestă în acelaşi timp prin dezinteresul faţă de politică (cei cu vârste cuprinse între 18-24 de ani sunt clasa de vârstă care votează cel mai puţin) şi printr-o adeziune la partidele cu poziţiile cele mai afirmate. Dar sunt încă apţi să-şi exprime colectiv furia, aşa cum am văzut în timpul manifestaţiilor care au încins Europa în toamna trecută.
Revolta lor nu reuşeşte însă să-i zdruncine pe responsabilii politici, căci tinerii sunt astăzi minoritari – doar un european din cinci are mai puţin de 20 de ani – şi sunt departe de masa critică necesară pentru a bascula alegerile politice în avantajul lor.
Liderii europeni par să fie conştienţi de acest aspect, iar atitudinea lor faţă de tineri, care se manifestă între altele prin regularitatea cu care sunt tăiate bugetele educaţiei şi ale cercetării, stă dovadă a importanţei pe care le-o atribuie. Dar dacă există o lecţie, printre atâtea altele, pe care o putem trage din "Revoluţia iasomiei", este că pe măsură ce distrugem tineretul el explodează ulterior în faţă, mai devreme sau mai târziu.
Sursa: euobserver.com
