Timpul Liber

Eşti COOL şi dacă vorbeşti corect: Dezacordul dintre subiect şi predicat

Acordul greşit la plural cu un fals subiect multiplu: verbul este pus în mod greşit la plural, deoarece un alt component al propoziţiei este interpretat de vorbitor ca fiind parte a subiectului, considerat multiplu:
La cimitir au venit şi fiul jurnalistului, Andrei Iucinu, însoţit de mama acestuia, Emilia Iucinu, şi de avocatul lor. – corect: a venit

În această propoziţie, subiectul este substantivul fiul, iar substantivele mama şi avocatul sunt subordonate adjectivului participial însoţit. Propoziţia nu are subiect multiplu, ci simplu.

Lipsa de competenţă sau amatorismul, ca să fiu mai exact, au dus echipa la… – corect: a dus echipa la…

Substantivul amatorismul are rol de apoziţie, aşa cum reiese din enunţ. Vorbitorul a dorit să insiste asupra noţiunii de lipsă de competenţă şi a dat un sinonim pentru această sintagmă. Prin urmare, subiectul este simplu, exprimat prin substantivul lipsa, nu multiplu, aşa cum a considerat moderatorul emisiunii.

Celebrul cuplu Monica şi Irinel Columbeanu au fost surprinşi… – corect: a fost surprins

În această propoziţie, subiectul este substantivul cuplu, nu substantivele proprii care urmează după subiect. Vorbitorul a făcut acordul la plural pentru că a considerat (în mod greşit) că substantivele coordonate Monica şi Irinel Columbeanu au rolul de subiect. La producerea dezacordului a contribuit şi ordinea cuvintelor: verbul este mai aproape de substantivele coordonate decât de subiectul cuplu.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *