Europarlamentar ceh, a încercat să scoată de la bancă 350 milioane de euro cu documente false
Poliția elvețiană a arestat un membru comunist ceh al Parlamentului European și trei cetățeni slovaci care au încercat să retragă 350 milioane de euro (380 milioane dolari) de la o bancă folosind documente false, au declarat vineri oficiali cehi și slovaci, relatează Reuters.
Ministrul ceh de interne Milan Chovanec a confirmat arestarea celor patru bărbați
Printre aceștia se numără Miloslav Ransdorf, 62 de ani, un expert în Karl Marx și fost profesor de filosofie care vorbește zece limbi și membru al Parlamentului European de la intrarea Republicii Cehe în Uniunea Europeană în 2004, au declarat vineri oficiali cehi și slovaci, relatează Reuters.
"Autoritățile elvețiene i-au spus ambasadorului nostru că dl Ransdorf a fost eliberat (din arest), așa că presupun că ar putea fi acum în drum spre casă", a declarat vineri Lenka Lagronova, purtătoare de cuvânt a Ministerului de Externe ceh.
Ea a adăugat că politicianul nu a contactat ambasada cehă în Elveția și ministerul nu are alte detalii.
Reuters nu a fost în măsură să-l contacteze imediat pe Ransdorf pentru a comenta.
Potrivit mass-media, grupul a încercat să scoată bani de la o bancă din Zurich joi, dar documentele prezentate nu se potriveau cu informațiile din înregistrările băncii.
Sursa: Agerpres