Evadare spectaculoasă de acum 240 de ani. Cum au scăpat 31 de țărani români de condamnarea la moarte decisă de austrieci

Cercetările istoricilor arată că fortificaţia uriașă ridicată de austrieci în Alba Iulia în secolul al XVIII-lea a avut rolul de asuprire a românilor transilvăneni. Timp de aproape 180 de ani a fost cea mai severă carceră din Principatul Transilvaniei.

Dintre miile de ţărani români închişi aici, unii au reuşit să evadeze. Cea mai spectaculoasă evadare a avut loc în noaptea de 7 august 1785, când 31 de ţărani implicaţi în Răscoala lui Horea au scăpat din carceră şi au fugit în munţi.

După execuţia publică a lui Horea şi Cloşca, pe „Dealul Furcilor“ din Alba Iulia, în 28 februarie 1785, în închisorile din Cetatea Alba Iulia au fost aduşi în faţa comisiei austriece de anchetă peste 400 de deţinuţi. Cei închişi în beciurile fortificaţiei proveneau din toate colţurile Transilvaniei. Pe lista finală a anchetatorilor austrieci figurau 120 de persoane condamnate la moarte. Toţi condamnaţii au rămas în închisorile de la Alba Iulia, urmând ca împăratul de la Viena, Iosif al II-lea, să aprobe sentinţele.

Potrivit istoricului Gheorghe Anghel, condamnaţii erau scoşi în fiecare zi, sub escortă, şi puşi să muncească în Cetate la curăţenia străzilor, a şanţului Cetăţii şi la alte lucrări. Cum situaţia a devenit tensionată, condamnaţii au hotărât să evadeze. Planul a fost pus în aplicare în patru zile. În timp ce unii cântau şi fluierau, ca să abată atenţia paznicilor, ceilalţi au reuşit să facă o spărtură în zidul Cetăţii, pe lângă o fereastră pe care ziua au reuşit să o mascheze.

Evadare cu ajutorul unei frânghii improvizate

„În noaptea de 7 august 1785, pe la orele 2 din noapte, treizeci şi unu de deţinuţi dintre care douăzeci condamnaţi la moarte au evadat, unul câte unul. Au coborât pe o frânghie improvizată în şanţurile Cetăţii şi de acolo au fugit în pădurea din apropiere. Unii au luat-o spre Zlatna, iar alţii pe valea Mureşului. Evadaţii l-au luat în contra voinţei lui şi pe un țăran ce avea peste 80 de ani, dar acesta s-a întors dimineaţa în Cetate“, spune istoricul citat.

Vestea evadării deţinuţilor a produs o mare nelinişte în rândul nobilimii şi a funcţionarilor comitatelor şi domeniului Zlatnei. Unii au început să se refugieze în Cetatea de la Alba Iulia de frica reizbucnirii răscoalei ţăranilor. Emisarii imperiali au primit de la Viena o misiune în regim de urgenţă: să cutreiere satele din munţi şi să anunţe că, dacă condamnaţii se vor întoarce, sentinţele lor vor fi revizuite. În două săptămâni s-au predat 16 condamnaţi, iar până la sfârşitul lunii august 1785 s-au întors toţi. Prin intervenţia împăratului de la Viena, condamnaţii au scăpat de pedeapsa cu moartea, dar s-au „ales“ cu trei ani muncă silnică la lucrări publice.

În temniţele fortificaţiei austriece de la Alba Iulia şi-au petrecut ultimele zile din viaţă şi conducătorii Răscoalei de la 1784-1785, Horea, Cloşca şi Crişan, după ce au fost prinşi prin trădare. În timpul Revoluţiei de la 1848-1849, în celulele Cetăţii numărul deţinuţilor ajunsese la 7.860.