Social

Există sau nu explozibil în resturile rachetei găsite în raionul Briceni? Revenco: „Sunt ipoteze care vor fi verificate”

Ana Revenco, din a doua jumătate a zilei de joi, 16 februarie curent, deja ministră de Interne în Guvernul condus de prim-ministrul Dorin Recean, a făcut declarații cu referire la resturile rachetei găsite în raionul Briceni. Fiind întrebată dacă există sau nu explozibil în ea, Revenco a răspuns „sunt ipoteze care vor fi verificate”, transmite Realitatea.md.

Ministra a dat de înțeles că expertiza și investigația durează.

„Echipa lucrează în teren. Toate procedurile corespunzătoare au fost declanșate pentru a proteja cetățenii. Deja se lucrează și cu procurorii. Suntem în continuare la datorie, în prima linie, cum am muncit și anul trecut, în special cei din zona de frontieră. … Finalizarea expertizei durează. Către această oră, nu se știe dacă există sau nu material explozibil. Sunt ipoteze care vor fi verificate. … Sunt cazuri foarte complexe, care solicită expertize mai speciale și pe cazurile similare, din toamna anului 2022, a doua jumătate a lunii februarie, materialele sunt integral trasmise la Procuratură”, a declarat Ana Revenco.

Mai multe detalii despre ce ipoteze sunt verificate nu a explicat.

Vă amintim că joi, 16 februarie, resturi de rachetă au fost descoperite de patrula Poliției de Frontieră SPF Larga din raionul Briceni. Conform Ministerului de Interne, acestea „sunt provenite din atacurile aeriene ale Rusiei împotriva Ucrainei”.

După ce au fost descoperite resturile presupusei rachete, s-a luat măsura protejării zonei și a fost anunțat Serviciul de Urgență 112, echipele Bombteh ale IGP, precum și Procuratura raionului Briceni.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *