Expoziția „Trenul Durerii” va fi organizată în centrul Chișinăului, după neînțelegeri între Guvern și Primărie

Expoziția memorială „Trenul Durerii”, dedicată victimelor deportărilor staliniste, va fi găzduită și în acest an în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) din Chișinău. Decizia vine în urma unor tensiuni instituționale dintre Guvern și Primărie legate de locația evenimentului.
Primarul capitalei, Ion Ceban, a anunțat miercuri că expoziția va avea loc „așa cum a fost și în anii anteriori”, precizând că discuțiile cu reprezentanții Guvernului și ai poliției s-au desfășurat în cadrul procedurilor legale. Declarația vine după ce Cristian Jardan, consilier al premierului Dorin Recean, acuzase municipalitatea că ar fi blocat desfășurarea evenimentului în centrul orașului, propunând în schimb mutarea vagoanelor simbolice lângă Gara Feroviară.
Deportările din iulie 1949 din Basarabia au reprezentat unul dintre cele mai dure episoade ale represiunii sovietice asupra populației din RSS Moldovenească. Sub denumirea operațională „Iug” („Sud”), regimul comunist a organizat, în doar câteva zile, deportarea forțată a peste 35.000 de persoane – în principal familii de țărani înstăriți, intelectuali și persoane considerate „elemente antisovietice” – spre regiunile îndepărtate ale Siberiei și Kazahstanului. Oamenii au fost smulși din casele lor în toiul nopții, îmbarcați în vagoane de marfă în condiții inumane și trimiși în exil, fără judecată și fără posibilitatea de întoarcere. Această acțiune brutală a avut ca scop intimidarea populației locale, eliminarea rezistenței față de colectivizare și consolidarea controlului politic al URSS asupra Moldovei.