Actualitate

Făcea contrabandă prin intermediul coletelor poștale. Iată ce schemă „genială” a pus la cale un locuitor al Capitalei

Potrivit Serviciului Vamal, frauda a fost deconspirată de către serviciile operative ale Vămii, în rezultatul notificării inspectorilor postului vamal Chișinău 4 (Poșta).

Reieșind din datele deținute, au fost demarate o serie de măsuri speciale de investigații și de urmărire penală, desfășurate sub coordonarea procurorilor. În primă fază, acestea au constat în monitorizarea livrărilor efectuate, fiind identificate persoane din anturajul suspecților care au ridicat coletele și le-au depozitat la unul dintre magazinele din rețea.

Ulterior, în cadrul perchezițiilor desfășurate la depozitele agentului economic, dar și la sediile operatorului poștal, ofițerii subdiviziunilor specializate au ridicat mai multe loturi de produse electrocasnice, în asortiment. Este vorba despre televizoare, boxe audio, plite și cuptoare incorporabile de diverse mărci.

Valorile declarate pentru întregul lot însumează circa 130.000 lei, însă, potrivit estimărilor preliminare, valoarea reală a acestuia este de trei ori mai mare.

Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii arii infracționale, precum și pentru identificarea tuturor persoanelor implicate. Dacă vor fi găsite vinovate, acestea riscă închisoare pe un termen de la 3 la 10 ani, conform art. 248 al CP al RM. Potrivit acelorași prevederi, agentul economic și operatorul poștal riscă privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau chiar lichidarea companiilor administrate.

Urmărirea penală pe acest caz este efectuată de către organul de urmărire penală al Serviciului Vamal, sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale. 

TIMPUL.MD

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *