Actualitate

Faptele legii, faptele credinței

Dacă însă, căutând să ne îndreptăm în Hristos, ne-am aflat şi noi înşine păcătoşi, este, oare, Hristos slujitor al păcatului? Nicidecum!" (Galateni 2; 16-17)

Cu siguranță cuvintele Apostolului Pavel nu sunt întotdeauna ușor de înțeles. La o lectură superficială a acestui text putem trăi cu impresia că doar credința ne mântuiește. Cum spun protestanții „sola fide". Fiindcă el spune limpede că nu faptele legii ne îndreptează, adică nu păzirea Decalogului, ci credința în Iisus Hristos.

Dar el adaugă aici că dacă avem credință, dar suntem păcătoși, nu e bine, căci nu e Hristos slujitor al păcatului. Dacă noi Îl slujim pe Hristos, faptele noastre trebuie să mărturisească credința noastră. Și atunci ce spune de fapt Pavel? Că nu poți fi moral fără să Îl recunoști pe Iisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu. Deci credința noastră primează. Iar poruncile nu le ținem pentru că am fi sub lege, ci pentru că vrem să ne îndreptăm prin credință.

Practic credința e începutul îndreptării noastre, dar apoi faptele bune trebuie să vină ca o urmare firească. Pentru că Îl iubim pe Iisus Hristos și Îl recunoaștem ca Domn și Dumnezeu e necesar să facem fapte bune și să ne lepădăm de păcate. Ca nu cumva să dăm de rușine numele de creștini. Nu dintr-o poruncă exterioară și veche vrem să respectăm Decalogul, ci din credință.

Cel ce iubește păcatul demonstrează că nu îl iubește pe Iisus, că nu poți spune că ești democrat și respecți valorile democrației, dar votezi cu socialiștii; dacă îmi permiteți un astfel de exemplu. Orice crez de al nostru se reflectă în faptele noastre. Dacă spun că îmi plac romanele lui Dostoievski, înseamnă că le și citesc. Iar dacă spun că nu îmi plac vopselele de păr, înseamnă că nu îmi vopsesc părul.

Tot așa nu putem spune că avem credință în Iisus Hristos, dar că iubim păcatul. Faptele noastre trebuie să confirme crezurile noastre. Și Apostolul Pavel spune exact acest lucru: dacă fac faptele Legii, le fac pentru că am credință în Iisus, nu pentru că cineva mi le impune. Din credință fac fapte bune. Iar dacă spunem că avem credință și suntem păcătoși, credința noastră e – cum spune și Apostolul Iacov – moartă. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *