Moldova

Focşa îl AVERTIZEAZĂ pe Zumbreanu: Comedia asta mă deranjează, pot să-l chem în judecată!

Dl Zumbeanu a anunţat că nu m-am prezentat de două ori ca să-mi înainteze calitatea procesuală de bănuit pe dosar, deşi Centrul nu m-a citat nici măcar o dată. M-am aflat până acum în concediu şi nu am primit nici zare de citaţie. Chiar şi în cazul în care ei mi-ar fi trimis citaţia, conform articolului 236 al Codului de Procedură Penală, am dreptul să mă prezint la organul de urmărire penală timp de cinci zile din momentul citării oficiale. De unde constat că toată zarva aceasta nu are niciun sens”, a declarat Foşca pentru TIMPUL.

În acelaşi timp, ministrul se arată indignat de faptul că CNA îl bănuieşte că ar fi înstrăinat un imobil cu titlul de monument de arhitectură, pe care în realitate l-a dat în locaţiune. „Societăţii i se transmite mesajul că m-aş eschiva de la pedeapsă…. Dar mi se incriminează o vină inexistentă, pentru o faptă care nici nu a avut loc. Sunt ameninţat că nu mă prezint acolo unde nimeni nu m-a invitat. Încerc să-mi explic rostul presiunilor exercitate asupra mea, dar nu înţeleg nimic. Toată comedia asta mă deranjează şi, dacă nu va înceta, îmi rezerv toate drepturile de a-l acţiona pe dl Zumbreanu şi pe CNA în judecată, pentru a-mi apăra drepturile”, a precizat ministrul.

Boris Focşa este bănuit de vânzarea ilegală a unor edificii de pe str. Eminescu din capitală în cadrul unui dosar penal intentat acum circa jumătate de an. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă până la zece ani de închisoare.
 
Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *