Formuzal recunoaște că deputații și consilierii din regiune ÎȘI VÂND funcțiile
„După cazul din Pădurea Domnească, Partidul Democratul a început să cumpere consilierii raionali ca pe o găină, sau un berbec la piață. În Găgăuzia suma este de 25 – 30 mii de euro pentru un deputat, iar consilierii costă un pic mai puțin”, a spus Formuzal.
CINE SUNT GĂGĂUZII (rătăciți prin istorie)
Potriviti oficialului, au existat tentative de cumpărare și a bașcanului, dar „dialogul cu el a eșuat”. Și de această dată liderul de la Comrat nu a ratat ocazia să acuze dur Partidul Democrat pentru faptul că ar cumpăra masiv consilierii din raioane, dar și legiuitori din Găgăuzia.
Anterior, Formuzal, în cadrul unei conferințe de presă cerea demisia lui Marian Lupu din fruntea PD și din funcția de deputat, iar ulterior Adunarea Populară a votat pentru demiterea bașcanului.
Cine este Mihail Formuzal
Mihail Formuzal s-a născut la data de 7 noiembrie 1959, în satul Beșghioz (raionul Ciadîr-Lunga), într-o familie numeroasă de țărani. După absolvirea studiilor elementare (1966-1977) la Școala medie din satul natal, a fost înrolat în armată în anul 1977, în cadrul flotei militar-maritime a URSS.
În anul 1979 s-a înscris la Școala Militară Superioară de Artilerie „M.V.Frunze" din orașul Odessa (Ucraina), ale cărei cursuri le-a absolvit în anul 1983. A activat apoi în cadrul forțelor armate ale URSS în diverse funcții de conducere și în noiembrie 1994 a fost trecut în rezervă, cu gradul militar de maior.
În anul 1995 devine viceprimar al orașului Ceadîr-Lunga. Între anii 1995-1998, a studiat la Academia de Administrare Publică de pe lângă Guvernul Republicii Moldova. În anul 1999 este ales primar al orașului Ceadîr-Lunga din cadrul UTA Găgăuzia, fiind reales în anul 2003.
Mihail Formuzal a candidat la alegerile anticipate pentru funcția de Guvernator al autonomiei găgăuze din 6 octombrie 2002, dar datorită prezenței scăzute la urne (de doar 41,43 % dintre alegători), alegerile au fost invalidate. Participă la o nouă rundă de alegeri din 20 octombrie 2002. În urma alegerilor, Gh.Tabunșcic a acumulat 50,99% de voturi, fiind ales ca bașcan, iar Mihail Formuzal obține 43,22% din voturi.
Sursa: politk.md/wiki
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!