Fostul președinte al CCA Gheorghe Gorincioi găsit spânzurat de un copac
Tragedia a avut loc în această dimineaţă. Ieri, victima împreună cu soţia şi ginerele său s-au dus la Pârâtă, acolo unde familia deţine o vila. În această dimineaţă soţia şi ginerele s-au întors la Chişinău, iar Gheorghe Gorincioi a rămas la vilă. Astfel, astăzi, în jurul orei 10, ginerele l-a telefonat, însă acesta nu a răspuns la telefon. Bărbatul s-a întors la vila din Pârâtă unde l-a găsit pe fostul preşedinte al CCA spânzurat de un copac din curtea casei.
Fostul preşedinte al Consiliului Coordonator al Audiovizualului, Gheorghe Gorincioi, a fost condamnat pe 5 iunie la patru ani de închisoare, cu supendare pe termen de trei ani pentru corupere pasivă.
Gheorghe Gorincioi şi Terente Cherdivară, fost şef al Direcţiei Administrative a CCA, au ajuns în vizorul oamenilor legii după ce în ianuarie 2011 ar fi estorcat de la un agent economic 110.000 de lei. Banii ar fi fost ceruţi pentru a nu iniţia controale de verificare a calităţii mărfurilor şi volumului serviciilor îndeplinite, în rezultatul executării unui contract de achiziţii semnat cu CCA. Terente Cherdivară a fost reţinut în flagrant în timp ce primea banii.
Acum doi ani, Curtea de Apel Chişinău l-a condamnat pe fostul subaltern al lui Gheorghe Gorincioi la şapte ani de detenţie. Acesta a primit atunci şi o amendă de 20.000 de lei. Totodată, acesta a fost privat de dreptul de a ocupă funcţii publice pe un termen de trei ani.
sursa: protv.md