FOTO Cele mai valoroase 10 opere ale artiștilor români
Chiar dacă nu de acest nivel, ţara noastră are mulţi alţi artişti ale căror lucrări fac furori în lume. “Vizibilitatea românilor în străinătate e în creştere. Pe lângă nume grele ale artei naţionale, asistăm şi la o revoluţie a artei contemporane tinere la nivel mondial. Reprezentanţii din «noul val» au intrat în atenţia celor mai importanţi colecţionari ai lumii, ceea ce confirmă ascensiunea fulminantă a pieţei de artă în ultimii ani”, susţin reprezentanţii casei de licitaţii Artmark. Libertatea vă prezintă un top al recordurilor de autor aparţinând artiştilor români.
1. Constantin Brâncuşi, «Madame L.R.», 29.000.000 de euro
Recordul absolut pentru o operă a românului a fost atins în urmă cu trei ani. La o licitaţie care a avut loc la Paris, un colecţionar a dat 29 de milioane de euro pentru “Madame L.R.” (foto sus). Piesa, realizată între anii 1914-1917 şi care făcea parte dintr-o colecţie Yves Saint Laurent, fusese ţinută aproape ascunsă până atunci.
Acesta e, de fapt, şi motivul pentru care a stârnit o curiozitate enormă, iar preţul a crescut ameţitor. Într-un top zece al celor mai scumpe opere de artă din toate timpurile, Brâncuşi este depăşit doar de Giacometti, Modigliani şi Matisse, devansând chiar şi cel mai bine cotată lucrare a lui Picasso.
2. Victor Brauner, «Cazul straniu al domnului K», 700.000 de euro
Victor Brauner s-a născut în Piatra Neamţ, dar a trăit o bună perioadă în Franţa, la Paris. E cel mai bine cotat pictor român în lume.
Trei dintre lucrările lui au depăşit 500.000 de euro la licitaţiile din New York şi Paris, iar alte cinci au trecut de 300.000, însă recordul a fost atins cu lucrarea “Cazul straniu al domnului K”, adjudecată pentru 700.000 €.
3. Demeter Chipăruş, «Les Girls», 590.240 de euro
Demeter Chipăruş a fost unul dintre cei mai cunoscuţi sculptori ai perioadei Art Deco. Cele mai importante lucrări ale sale înfăţişează dansatoare exotice şi balerine.
Artistul s-a născut în 1886, în România, însă a plecat în Franţa înainte de Primul Război Mondial. Cea mai scumpă operă a sa, “Les Girls”, s-a vândut, la New York, cu 590.240 de euro.
4. Reuven Rubin, «Copaci bătrâni de sicomor», 332.592 de euro
Născut la Galaţi, Reuven Rubin a devenit unul dintre cei mai valoroşi artişti în Israel, cu un record personal de 332.592 de euro. Suma a fost plătită de un colecţionar la o licitaţie din Tel Aviv, pentru lucrarea “Copaci bătrâni de sicomor”.
Reuven a fost ministru al statului Israel în România, cu misiunea de a îndupleca autorităţile noastre să accepte emigrarea evreilor.
5. Nicolae Tonitza, «În iatac», 290.000 de euro
Lucrările lui Nicolae Tonitza, considerat în anii ’30 cel mai mare pictor în viaţă, au reapărut pe piaţa de artă după 1990 cu peisaje şi pânze inspirate de prizonieratul său în Bulgaria, dar mai ales portrete de copii.
Preţul mediu pentru picturile lui Tonitza era în anul 1995 de aproximativ 10.000 de euro pentru un tablou, iar această “limită” s-a menţinut până în anul 2004.
Ulterior, preţurile operelor sale au început să “sară”, cea mai mare sumă fiind plătită de un colecţionar în 2009 pentru un tablou semnat Tonitza, la o licitaţie Artmark pentru nudul “În iatac”: 290.000 de euro. E cea mai mare sumă tranzacţionată vreodată pe piaţa de artă din România.
6. Nicolae Grigorescu, «Ţărăncuţă odihnindu-se», 270.000 de euro
În ultimii ani, picturile lui Nicolae Grigorescu s-au vândut la licitaţiile din Capitală cu sute de mii de euro.
Recordul de autor a fost atins cu “Ţărăncuţă odihnindu-se”, pentru care cineva a plătit 270.000 de euro.
7. Saul Steinberg, «Vedere asupra lumii de pe Ninth Avenue», 179.890 de euro
Desenatorul şi graficianul american de origine română Saul Steinberg este cunoscut mai ales datorită operelor sale publicate în “The New Yorker”.
Tabloul “Vedere asupra lumii de pe Ninth Avenue” s-a vândut la o licitaţie a casei Christie’s din New York, în 1993, cu 179.890 de euro.
8. Camil Ressu, «Aişe», 160.000 de euro
Nudul “Aişe” al lui Camil Ressu, care făcea parte dintr-o celebră colecţie interbelică, a fost adjudecat, în 2009, la o licitaţie pentru un preţ record la acea vreme obţinut vreodată la un eveniment public din România: 160.000 de euro.
9. Ştefan Luchian, «Flori de primăvară», 155.000 de euro
Cele mai multe lucrări ale lui Ştefan Luchian ilustrează personaje feminine pline de graţie, în portrete şi nuduri, însă cea mai valoroasă pictură a lui înfăţişează natură moartă.
Astfel, tabloul “Flori de primăvară” al discipolului lui Nicolae Grigorescu a fost vândut anul trecut cu suma-record de 155.000 de euro.
10. Adrian Ghenie, «Dr. Mengele 2», 140.476 de euro
Lucrarea “Dr. Mengele 2“ a pictorului Adrian Ghenie a fost vândută, acum zece zile, cu o sumă de patru ori mai mare decât valoarea estimată, ajungând la 140.746 de euro.
Rezultatul obţinut la licitaţia de la Londra, Marea Britanie, confirmă poziţia artistului pe lista celor mai căutaţi 50 de artişti contemporani.
«Micuţa Picasso» a strâns milioane de dolari din pictură
Cunoscută drept “micuţa Picasso”, Alexandra Nechita a ajuns o superbă tânără de 28 de ani, cu milioane de dolari în conturi “adunate” din pictură. A devenit faimoasă datorită operelor ei încă de la vârsta de doi ani, iar la opt avea deja prima expoziţie în Los Angeles. Fostul “copil-minune” experimentează în prezent sculptura în bronz şi sticlă.
Ioan Nemţoi a transformat un hotel în galerie de artă
Ioan Nemţoi e cunoscut la nivel internaţional drept un “Brâncuşi al sticlei”. Şi-a expus lucrările la Vatican sau alături de prestigioasa tehnologie McLaren, iar preşedinţii României îşi aleg din galeriile sale cadourile pentru vizitele delegaţiilor oficiale. Nemţoi a decorat în centrul Vienei un întreg hotel, pe care l-a transformat într-o galerie de artă.
Sursa: libertatea.ro