Ceea ce era altădată localitatea Cuconeștii Vechi a devenit astăzi un teritoriu pe care se întinde o pădure și o parte a luncii Prutului. Din fosta localitate au mai rămas două case. În schimb oamenii care vin aici și vor să cunoască istoria zonei, pot să admire cât de frumos este Prutul.
„M-am născut în satul Cuconeștii Vechi, mă mândresc că m-am născut în acel sat, între niște oameni gospodari, buni la suflet și muncitori și îmi pare că așa oameni ca în Cuconeștii Vechi puțini mai sunt. Casa mea era lângă biserică. Prutul era un pic mai departe de noi. Prutul venea mare când ploua. Bunica mea trăia în vale, ap’ hojma stătea cu legăturelele strânse, în caz că vine apa mare. Am avut o casă foarte frumoasă, aveam un copac de mere deasupra casei, când cădeau merele se auzea atât de tare pe acoperiș. Vă spun iată și acum cu lacrimi în ochi că m-aș întoarce acolo. A fost foarte frumos satul nostru, ca un loc de rai”.
Până la Cuconeștii Vechii mergi vreo doi kilometri pe un drum de țară. Este însă complicat să știi unde exact începe satul și asta pentru că nu există niciun indicator. În locul satului de altădată se întinde o colină, o vale și o pădure, apoi lunca Prutului – o oază de liniște, întreruptă rareori de ciripitul păsărilor sau de patrula polițiștilor de la frontieră. Tot ce a mai rămas dintre cele circa 300 de gospodării ale localității Cuconeștii Vechi din municipiul Edineț sunt doar două case în paragină, în care nu a mai trăit nimeni de 14 ani încoace. Puțini dintre cei născuți la Cuconeștii Vechi, locuiesc în satul vecin, Cuconeștii Noi.
… „Casa noastră era cea mai înaltă. Acolo aveam grădină mare, aici avem opt ari, nici nu am unde să-mi pun o poiețică pentru păsări. În Cuconeștii Vechi era mult mai frumos ca în satul acesta”.
Casa fostului director de școală din localitatea Cuconeștii Vechi nici nu se mai zărește din cauza copacilor înalți și a ierburilor, care au crescut de-a lungul timpului. Și păienjenișul pare să se simtă la el acasă, iar pentru a ajunge un pic mai aproape de casa cu pereții albi trebuie să faci un efort considerabil, și asta dacă nu-ți este frică de vietățile care pot să-ți iasă de sub picioare.
„Eu eram un copil, prin clasa a șaptea, părinții au început să facă casă aici, la Cuconeștii Noi și încet- încet am trecut aici…., a declarat Rodica Dodu.
Satul în care au trăit peste 2000 de basarabeni get-beget a fost înghițit de apele Prutului, odată ce a fost construit barajul Costești-Stânca. Oamenilor li s-a spus să-și ia casele în spate și să meargă în localitatea vecină, un sat cu populație ucraineană, unde li s-au dat câte opt ari de pământ. Se întâmpla în 1977. Deși au trecut patru decenii de-atunci, oamenii care au fost strămutați cu traiul în localitatea vecină tânjesc după locul în care s-au născut și au crescut. Rodica Dodu trăiește în Cuconeștii Noi după ce au fost strămutați cu familia din Cuconeștii Vechi. De parcă s-ar întâmpla aievea, femeia povestește cu lacrimi în ochi cu au fost nevoiți să-și dezgroape morții din cimitir, pentru a construi barajul.
Citiți în continuare pe radiochisinau.md.
