Social

FOTO. Incendiu devastator în raionul Ialoveni: Un bărbat a ars de viu în propria casă

În seara de marți, pompierii au intervenit de urgență pentru a lichida un incendiu izbucnit într-o locuință din localitatea Văsieni, raionul Ialoveni.

Apelul la Serviciul Unic de Urgență 112 a fost recepționat la ora 18:28. Pentru lichidarea incendiului, la fața locului au fost trimise trei echipaje de salvatori și pompieri, transmite Paranteze.

Ajunși, s-a stabilit că focul a cuprins bunurile materiale din interiorul casei de locuit. Angajații IGSU au reușit localizarea incendiului la ora 20:13, iar după mai multe ore de luptă cu flăcările, aceștia au lichidat focul la ora 22:30.

În acțiunile de stingere, pompierii au depistat cadavrul parțial carbonizat al proprietarului, un bărbat în vârstă de 62 de ani. În urma incendiului au fost afectate mai multe bunuri materiale din interiorul a patru odăi a casei de locuit cu suprafața de 108 m2, relatează sursa citată.

O versiune prealabilă lansată de specialiști ar fi nerespectarea regulilor de exploatare a sobei de încălzit.

Cazul este cercetat de organele de drept.

În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă repetat oamenii să respecte cu strictețe regulile de exploatare a surselor de încălzire, cum ar fi sobele alimentate cu combustibil solid și gazos.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *