FOTO. Ploaia de duminică a făcut ravagii în orașul Ceadîr-Lunga: Mai mulți copaci au fost rupți
În urma ploii puternice și a vântului de duminică, 25 iunie, în orașul Ceadîr-Lunga, drumarii din cadrul întreprinderii rutiere S.A „Drumuri Comrat” s-au mobilizat pentru înlăturarea consecințelor cauzate, scrie Realitatea.md.
Astfel, muncitorii rutieri au acționat promt pentru îndepărtarea crengilor și copacilor căzuți de pe acostamente și de pe partea carosabilă.
Potrivit ASD, în total au fost afectați 56 de copaci, dintre care 38 pe drumul republican R29 și 18 pe drumul regional G135.
De asemenea, astăzi, drumarii continuă cu lucrări de evacuare a acumulărilor de apă de pe drumurile principale și secundare, precum și salubrizarea drumurilor care au fost înnămolite.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!