FOTO/VIDEO. Cum arată mormântul lui Evgheni Prigojin. Fostul ”Erou al Rusiei”, îngropat în secret fără onoruri militare

Evgheni Prigojin, liderul grupului de mercenari Wagner, decedat în catastrofa aeriană din 23 august, a fost înmormântat într-un cimitir de la periferia oraşului său natal Sankt Petersburg în cadrul unor funeralii private, a anunţat marţi serviciul său de presă, relatează Reuters.
”Funeraliile lui Evgheni Prigojin au avut loc într-un cadru restrâns. Cei care doresc să-şi ia rămas bun pot merge la cimitirul Porohovskoie”, se arată într-o scurtă postare pe Telegram, însoţită de fotografia lui Prigojin.
Organizarea funeraliilor lui Prigojin, care şi-a pierdut viaţa într-un accident aviatic pe 23 august, la două luni de la rebeliunea armată a grupului Wagner împotriva conducerii militare ruse, a avut loc în mare secret, iar Kremlinul a anunţat marţi dimineaţă că Vladimir Putin nu va fi prezent la înmormântare.

Întrucât Prigojin era un ”Erou al Rusiei”, ar fi trebuit să fie înmormântat cu onoruri militare depline, dar șeful PMC ”Wagner” a fost îngropat simplu într-un cimitir din Sankt Petersburg, alături de tatăl său.
📢 Il funerale di #Prigozhin POTREBBE essere in corso a San Pietroburgo.
Non è chiaro se si tratti del suo, ma sono stati visti la sua guardia del corpo ed alcuni VIP.Suona assordante il silenzio e l'assenza di autorità ufficiali.#Russia pic.twitter.com/HtuAbppndS
— Fabio Podesta 🇺🇦 (@Fabio1971p) August 29, 2023
La bordul avionului Embraer Legacy 600 al lui Prigojin, care s-a prăbuşit din cauze necunoscute la aproximativ 300 de kilometri nord-vest de Moscova în timp ce zbura din capitala Rusiei la Sankt Petersburg, se afla şi principalul comandant şi cofondator al companiei de mercenari, Dmitri Utkin.

Deocamdată, cercetările nu au făcut lumină asupra cauzelor producerii accidentului, între care se au în vedere o explozie la bord, o defecţiune tehnică sau chiar o eroare de pilotaj.
Sursa: Ziare.com