Vopsea de păr naturală din coji de cartofi
Imaginează-ţi că te trezeşti într-o dimineaţă şi lumea ţi se pare minunată, până în momentul când ajungi în faţă oglinzii. Dacă un coş te face să oftezi, un fir de par alb te face să plângi. Este primul semn că timpul nu te ocoleşte. Cu cât îţi apar mai multe, cu atât te cuprinde disperarea. Cea mai la îndemână soluţie este vopseaua, dar nu prea ai vrea să ţi se rărească părul de la substanţele chimice. Atât ţi-ar mai trebui!
În acest caz, îţi prezentăm un remediu naturist incredibil de simplu, cu un efect aproape miraculos asupra părului: vopseaua de par naturală, din cartofi!
Faptul că ţi-au apărut fire albe nu înseamnă neapărat că ai început să îmbătrâneşti. Există atât de mulţi factori care pot conduce la acest dezavantaj estetic, dintre care stresul şi factorul genetic au cel mai greu cuvânt. Unii oameni încep să aibă fire albe foarte devreme, uneori chiar şi înainte de a împlini vârstă de 30 de ani. În vreme ce la bărbaţi poate să fie chiar foarte sexi aspectul grizonat, pentru femei este un coşmar care trebuie înlăturat cât mai repede. Să rupi firele nu este nicidecum o soluţie, chiar dacă acesta este primul gest la care îţi vine să recurgi la nervi şi disperare, pentru că acestea sunt sentimentele pe care le ai când vezi că ai suferit această transformare. Aşadar, ce rămâne de făcut?
Multe produse cosmetice de pe piaţă reprezintă soluţia cea mai comodă pentru problemele noastre de ordin estetic, dar la un moment dat plătim scump notă pentru această comoditate. Toate substanţele chimice cu care ne bombardăm organismul îşi lasă amprenta şi, după ani şi ani, corpul ajunge să fie copleşit. Oricum, dacă ai la îndemână remedii naturiste, de ce să nu le încerci mai întâi pe ele?
În popor, cojile de cartofi au multe întrebuinţări, dintre care cea de vopsea este poate cea mai neobişnuită, dar şi eficientă. Amidonul din cartofi este cel care te ajută să scapi de firele albe în câteva săptămâni. Este adevărat că efectul începe să se vadă într-un timp destul de îndelungat, dar merită să îţi protejezi podoabă capilară de toate substanţele toxice din vopsele.
Iată cum să transformi cojile de cartofi în vopsea de par naturală:
1. Ia 5-6 cartofi medii şi curată-i de coajă. Nu vei avea nevoie de cartofi pentru acest remediu, ci doar de coji, aşa că poţi să îi foloseşti la un preparat culinar. Pune cojile într-o cratiţă şi toarnă peste ele 500 ml de apă. Pe foc mediu, lasă-le să fiarbă circa 15-20 de minute, pentru că substanţele active din ele să fie “eliberate”.
2. Lasă mixul la răcit şi apoi toarnă-l printr-o strecurătoare într-un alt vas. Cojile pot fi aruncate la gunoi. Lichidul trebuie păstrat într-un borcan. Dacă vrei să aibă şi o aromă specială, poţi adaugă câteva picături de ulei esenţial de lavandă sau de rozmarin.
3. Spală-te pe cap ca de obicei. În cazul în care vrei un tratament pentru par 100% natural, încearcă să îţi faci şi un şampon homemade, din ingrediente naturale. După ce te dai şi cu balsam, lasă-l să acţioneze câteva minute şi apoi clăteşte-l cu apă din abundenţă, apoi cu vopseaua naturală din coji de cartofi. Trebuie să fii atentă să acoperi toate zonele problematice, cu fire albe, iar firul să fie umezit pe toată lungimea lui.
4. Masează scalpul cu blândeţe şi lasă apă din coji de cartofi în par, fără a o mai clăti, pentru că doar astfel îşi poate face efectul. Tratamentul trebuie făcut zilnic sau de 2-3 ori pe săptămâna timp de câteva săptămâni sau chiar luni. Nu este foarte uşor să combaţi problema firelor albe pe cale naturală, dar merită să ai răbdare.
Ca orice alt produs naturist, vopseaua de par naturală, din coji de cartofi, este soluţia potrivită pentru persoanele care ştiu că au răbdare, pentru că nimic nu se va rezolva peste noapte. Până la urmă, nu te costă nimic să încerci acest remediu, iar dacă nu eşti mulţumită, poţi oricând să alegi o vopsea cât mai puţin dăunătoare pentru par, eventual una fără amoniac.