Galina Martea: Dezvoltarea socială și calitatea învățământului prin interacțiunea identității

Treptat, atât omul cât și societatea devin dependenți unul față de altul în procesul schimbărilor, corelat cu mediul educațional și al instruirii, astfel creând sistemul comun de activitate. Sistemul respectiv de activitate stabilește legile specifice ale domeniului, incluzând în sine educația, instruirea, învățământul. Toate, la rândul lor, fac parte din activitatea pedagogică cu acțiunea de formare a personalității individului. În activitatea de formare și instruire a omului într-un mediu social sunt prezenți diverși factori cu rolul de a contribui considerabil la procesul educațional și al tuturor fenomenelor educaționale.

Diversitatea factorilor ce contribuie la procesul educațional într-un mediu social sunt actorii societății precum – școala sau unitatea de învățământ, societatea în cauză, statul, familia, instituțiile și întreprinderile interesate în promovarea procesului de educație și instruire, centrele bisericești.

Relația dintre „școală-societate-stat-individ” este rolul esențial și factorul primordial în dezvoltarea unui sistem real de instruire și educație. În procesul de colaborare cu acțiunea de a contribui benefic la dezvoltarea sistemului educațional se concentrează tot mai mult valoarea bazată pe specificul și caracterul național al educației. Specificul și caracterul național al educației se manifestă prin modul de comportare, gândire, acțiuni, limba comună și unică de comunicare, deprinderi, obiceiuri. Totalitatea acestor manifestări în interacțiune cu omul și societatea acestuia care îi reprezintă este acțiunea și procesul reciproc cu care se completează patrimoniul național și cultural al unei țări.

Instituția de învățământ sau școala a fost, este și va fi mereu acel mediu social în care crește, se dezvoltă, se educă și se instruiește omul-copilul-elevul. Pentru a atinge nivelul corespunzător de educație și instruire omul-copilul are nevoie de multă învățătură, de multă atenție din partea școlii și a cadrului didactic, de multă autonomie și de relații socio-umane necesare comunicării pentru o dezvoltare personală. Aici trebuie să-și spună cuvântul comportamentul cadrului didactic, care este dascălul, îndrumătorul și propagatorul ideilor despre identitatea personalității și identitatea sistemului de învățământ. Rolul profesorului în educația omului-copilului este esențial. Rolul acestuia este de a educa, de a cultiva și a transmite la copii-elevi esența valorilor, exprimate de importanța factorului uman în societate. Prin această acțiune, profesorul cu unitatea de învățământ trebuie să promoveze mottoul cu referire la „identitatea educației școlare, parte esențială a sistemului de valori”.

Sistemul de învățământ în realitate este un producător de identități. Prin educație se dezvoltă identitatea națională, iar prin calificarea profesională se dezvoltă economia națională sau, mai bine zis, identitatea economiei naționale. Atât educația, cât și calificarea profesională sunt domenii esențiale, care urmează a fi apreciate în aceeași măsură și la justa valoare. Ca rezultat, personalitatea ființei umane se manifestă prin educație și profesionalism – calități acumulate în instituția de învățământ. Deci, rolul profesorului și al unității de învățământ în societate este acțiunea prin care se formează personalitatea copilului-elevului. Profesorul cu unitatea de învățământ este principalul element care contribuie la formarea capitalului uman – resursă prioritară în dezvoltarea unei societăți. Prin intermediul sistemului de învățământ învățătorul este persoana care influențează și reglează societatea în dezvoltare.

Formarea personalității prin educație și instruire cu identitatea corespunzătoare este acțiunea esențială a unei societăți bazată pe echitate, respect și transparență. Iar acțiunea prioritară a unui sistem de învățământ, parte componentă a societății, este de a forma omul în limita valorilor axate pe intelect, personalitate, identitate.

Ţările din Vestul Europei, America de Nord, Australia, Noua Zeelandă au conștientizat faptul că o cultură autentică poate fi obținută doar prin intermediul sistemului de învățământ, centrat doar pe identitatea reală a societății și a factorului uman, recunoscută ca valoare supremă a națiunii.

Într-o epocă în care totul evoluează treptat și neîntrerupt, cu pași rapizi și cu schimbări permanente, educația este obiectivul esențial în viața tuturor popoarelor cu societatea care îi reprezintă. Iar societatea acestora își obține rezultatele dorite, pline de succese în evoluție, în baza orientărilor fundamentate pe politicile educaționale autentice. Pentru această orientare John Dewey a menționat că „o şcoală ideală trebuie să reflecte o societate ideală” (John Dewey. The school and social progres). Cu această deviză, consider că țările dezvoltate din Vestul Europei, spre exemplu Norvegia, Olanda, Finlanda, Danemarca, Marea Britanie, Suedia, Germania realizează cu succes valoarea corelației dintre om-școală-societate, creând în același timp și condițiile reale de evoluție ale acestora. Cu același succes și rolul profesorului cu întregul conținut al activităților pedagogice redau imaginea pozitivă a unității de învățământ în societate. La fel și statul cu societatea respectivă determină factorii reali de dezvoltare a sistemului de învățământ, punând la dispoziția acestora resursele financiare necesare. Pe când politicile educaționale orientate către personalitatea elevului, cadrului didactic și a școlii multiplică în permanență posibilitățile și metodele alternative de educație și instruire, centrate pe rolul omului în societate.

Relația autentică dintre școală-elev-societate își poate menține echilibrul având la bază conexiunea democratică fundamentată pe respect, dreptate, echitate, omenie, înțelegere, reciprocitate, autonomie, responsabilitate. Pentru unitatea acestora, omul – elementul și acțiunea determinantă – este acela care definește scopul și obiectivul hotărâtor în dezvoltarea unei societăți cu toate componentele sale. Deci, „orice acţiune elaborată de om trebuie privită ca o valoare și ca o investiţie atât pentru sine, cât și pentru întreaga societate” (Galina Martea. Ființa umană și sistemul de valori). Deci, și cadrul didactic – pedagog, educator, manager, îndrumător și propagator cu responsabilități socio-umane – este omul, care formează personalitatea copilului-elevului în cadrul instituției de învățământ. Prin personalitatea copilului-elevului se formează capitalul uman – resursă prioritară și factor de producție al oricărei societăți. Nivelul de dezvoltare a unei țări depinde în mare măsură cum este valorizată importanța capitalului uman în societate și cât se investește în dezvoltarea acestuia. Pentru a face o claritate în acest sens, în primul rând, este necesar de a face diferențierile respective dintre noțiunea de „persoană”, „personalitate”, „identitate”, „capital uman”, „sistem de învățământ”, „societate”.

În epoca contemporană școala sau unitatea de învățământ este elementul de bază care reflectă dezvoltarea unei societăţi bazată pe cunoştinţe, transparenţă, eficienţă, calitate, echitate. Efectele procesului de instruire determină în totalitate succesele de dezvoltare a unei țări la nivel național și mondial. Prin componentul sistemului de învățământ o țară își reprezintă imaginea integrală la capitolul „dezvoltarea umană” prin care se reliefează în mod direct nivelul de trai, de cultură și de dezvoltare a omului, a societății și a economiei naționale. Toate, la rândul lor, sunt produsul de dezvoltare a unei societăți prin care un popor își actualizează rolul și importanța.

În așa mod, societatea modernă impune rigori și condiții adecvate în implementarea celor mai bune soluţii de dezvoltare şi administrare a învăţământului de calitate. Însă, pentru obținerea obiectivelor respective, unitatea de învăţământ are nevoie de sprijinul respectiv și totodată trebuie privită ca o instituţie publică de o importanţă primordială în cadrul ţării. Nivelul de dezvoltare a unei ţări este nemijlocit influenţat de nivelul de dezvoltare al sistemului de învăţământ. Ţările dezvoltate ale Occidentului au atins rezultatele și obiectivele dorite în acest scop datorită faptului că știu cum să investească în sistemul de învățământ, făcându-l competitiv în plan național și mondial.

Principiul de bază al instruirii este orientat către stabilirea deciziilor prioritare necesare copilului, școlii, societății, astfel formând personalitatea și identitatea omului, și a capitalului uman. Iar unitatea de învățământ, fiind investiția de bază a omului, a capitalului uman și a societății, produce efectele corespunzătoare în promovarea valorilor corelate cu identitatea națională a oricărui stat. Pe când statul, la rândul său, fiind mereu prezent în viața școlii și a individului, își exprimă în așa mod atitudinea umană în calitate de organ administrativ al unei societăți, promovând cu demnitate acțiunile sistemului de învățământ – elementul autentic al bunăstării și al prosperării. Sistemul de învățământ cu funcția educativă și instructivă centrată pe dezvoltarea personalității omului este contribuția majoră la formarea unei societăți autentice, a cărei realitate și autoritate nu poate fi pusă la îndoială.

Galina MARTEA, doctor în științe economice,
scriitoare, Olanda