Social

Gavrilița și Lemne – numiți în funcția de membru al Consiliului de Supraveghere al BNM

Natalia Gavrilița și Vitalie Lemne au fost numiți în funcția de membru al Consiliului de Supraveghere al Băncii Naționale a Moldovei (BNM) pe un termen de șapte ani. Candidaturile acestora au fost propuse în plenul Parlamentului urmare a desfășurării concursului pentru selectarea candidaților pentru această funcție, relatează Jurnal.md.

Menționăm că anterior, fosta prim-ministra a R. Moldova a declarat că, dacă va trece acest concurs, își va suspenda statutul de membru al Partidului Acțiune și Solidaritate. Or, legea prevede renunțarea la orice afiliere politică pentru astfel de funcții publice.

Vă amintim că președintele Comisiei Radu Marian a anunțat că Comisia economie, buget și finanțe va propune Parlamentului candidatura fostei prim-ministre Natalia Gavrilița și a vicepreședintelui Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF) Vitalie Lemne la funcția de membru al Consiliului de supraveghere al Băncii Naționale a Moldovei (BNM), după ședința din 20 iulie în cadrul căreia au fost evaluate dosarele celor 17 persoane care și-au depus candidatura la cele 4 funcții vacante.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *