În prezent, Rusia furnizează o treime dintre necesarul de gaz al Uniunii Europene, iar 15 % din acest volum de gaz tranzitează Ucraina. În contextul tensionării relaţiilor dintre Rusia şi Ucraina, alimentarea cu gaze naturale a Europei a fost ameninţată pentru iarnă 2014-2015, situaţie care se repetă şi pentru 2015-2016. Întrebarea este care sunt alternativele şi cât de viabile sunt ele, având în vedere apariţia unei defazări între interesele geopolitice europene şi interesele economice ale companiilor energetice din UE.
Scurtă trecere în revista a situaţiei ruso-ucrainiene
La 16 iunie 2014, Gazprom întrerupe livarile de gaz către Kiev, care refuză creşterea preţului decretată de Moscova după preluarea puterii de către proeuropeni în februarie. Fosta republica sovietică, ce a acumulat o datorie de aproximativ 4,5 miliarde de dolari, protestează faţă de creşterea preţului decisă de Moscova, de la 268 de dolari la 485 de dolari pe 1.000 de metri cubi – un preţ fără echivalent în Europa.
În urmă unor serii de negocieri tripartite (Federaţia Rusă – Ucraina – Comisia Europeană), în octombrie 2014 Rusia, Ucraina şi UE au semnat un acord privind reluarea livrărilor de către Gazprom, valabil până în martie 2015. Acordul a fost semnat de miniştrii Energiei ai celor două ţări, rusul Aleksandr Novak şi ucraineanul Iuri Prodan, şi comisarul european pentru Energie, Günther Oettinger, după cinci luni de negocieri. Acordul se referă la un total de 4,6 miliarde de dolari, cuprinzând atât plata datoriei la gaze a Ucrainei faţă de Rusia, în valoare de 3,1 miliarde de dolari, cât şi plata livrărilor de gaze ruseşti până martie. Preţul a fost fixat la 385 de dolari pe mia de metri cubi, un preţ în continuare mare. Ucraina s-a angajat să achite 3,1 miliarde de dolari, corespunzând plăţilor neachitate în noiembrie-decembrie 2013 şi aprilie-mai-iunie 2014. Această datorie, restructurată la un preţ redus de 268,5 dolari pe mia de metri cubi, urmează să fie achitată până la sfârşitul anului, în două tranşe, adică 1,45 de miliarde de dolari până la sfârşitul lui noiembrie şi 1,6 miliarde de dolari până la sfârşitul lui decembrie. Dar, în total, datoria ucraineană se ridică la 5,3 miliarde de dolari potrivit Gazprom, a amintit Novak. Pentru restul datoriei, el a anunţat că Rusia acceptă, la fel că Ucraina, să aştepte verdictul Curţii Internaţionale de Arbitraj de la Stockholm, care se va pronunţă abia în vara anului viitor.
Acordul pe 2014-2015 a fost prelungit în mod provizoriu în luna martie 2015, pentru a expiră pe 30 iunie a.c.. La 30 iunie 2015 însă Ucraina şi-a suspendat achiziţiile de gaze naturale ruseşti, în urmă unui eşec în negocierile vizând menţinerea aprovizionării în următoarele trei până a şase luni. Compania ucraineană de stat Naftogaz a anunţat că va continuă să asigure transportul gazelor naturale ruseşti către alţi clienţi europeni ai Moscovei. Între timp însă drama s-a mai potolit, Rusia, Ucraina şi Uniunea Europeană, reunite la Bruxelles, au ajuns la un acord asupra livrărilor de gaze naturale, suspendate de la 1 iulie, conform vicepreşedintelui Comisiei Europene Măros Sefcovic. Ministrul rus pentru Energie Aleksandr Novak şi omologul sau ucrainean Vladimir Demcisin au ajuns atunci la un acord în vederea livrării de gaze naturale către Kiev pentru această iarnă, după luni de negocieri dure.
Potrivit acordului, Ucraina va plăti un preţ redus, de 232 de dolari pe mia de metri cubi de gaze naturale, pentru livrări începând de la 1 octombrie şi până la 31 martie. Preţul este redus faţă de cel prevăzut de contract – 251 de dolari pe mia de metri cubi de gaze naturale, a precizat Sefcovic. Diferenţa provine de la o scădere a taxelor aferente exporturilor ruseşti. Ucraina s-a angajat să cumpere două miliarde de metri cubi de gaze naturale în vederea stocării lor subterane, în octombrie, a precizat comisarul european, adăugând că Guvernul de la Kiev a deblocat suma de 500 de milioane de dolari pentru Naftogaz în acest scop. Comisia Europeană s-a angajat, la rândul ei, să ajute la organizarea finanţării necesare a achiziţiilor Ucrainei de gaze naturale pentru această iarnă, prin intermediul unor “instituţii financiare europene şi internaţionale”, a anunţat CE într-un comunicat. Aşadar, este vorba de un aranjament mai complex, în care Bruxellesul a avut un rol economic şi geopolitic cheie. Gazprom s-a angajat, de asemenea, să renunţe la clauză din contractul încheiat cu Naftogaz în 2009 potrivit căreia compania ucraineană era obligată să plătească pentru un anumit volum de gaze naturale indiferent dacă le primea sau nu.
Geopolitică est-europeană fiind schimbătoare, problema asigurării unui flux constant al gazelor naturale din Federaţia Rusă către Europa rămâne, neexistând garanţii asupra faptului că nu pot apărea surprize. Se vede însă diferenţa între strategia rusească şi tactia europeană. În timp ce Europa pare blocată într-un interminabil şir de discuţii şi negocieri pe tema reducerii dependenţei energetice faţă de Federaţia Rusă, această din urmă nu numai că pare să nu fie îngrijorată, dar îşi continuă şi dezvoltă operaţiunile în Europa, semnând o serie de parteneriate strategice cu companiile energetice europene. Strategia Moscovei pare a funcţiona, fapt ce ne face să ne întrebăm dacă politică energetică a UE se află în mâinile forurilor europene sau a marilor companii. O serie de acţiuni recente ale Gazprom-ului ridică serioase semne de întrebare asupra viitorului politicilor energetice europene, aşa cum au fost ele formulate până în prezent.
Proiectul Nordstream 2
Deşi la începutul acestui an oficialii Gazprom dădeau asigurări că nu există planuri de extindere a gazoductului Nordstream, compania rusă a anunţat la începutul lunii septembrie că a semnat o înţelegere cu companiile germane BASF şi E.ON, francezii de la ENGIE, grupul austriac OMV (proprietarul Petrom) şi grupul anglo-olandez Shell, pentru gazoductul Nord Stream-2, un proiect care vizează majorarea livrărilor de gaze naturale ruseşti spre Uniunea Europeană.
Potrivit Agerpres, Pactul semnat cu ocazia Forumului economic oriental de la Vladivostok prevede construcţia a două noi linii, cea de-a treia şi a patra, pentru gazoductul Nord Stream. Lucrările, ale căror costuri au fost estimate de Gazprom la 9,9 miliarde de euro, vor permite creşterea capacităţii de transport a gazoductului Nord Stream până la 55 de miliarde metri cubi pe an.
Realizarea proiectului va fi atribuită companiei New European Pipeline AG, la care Gazprom va deţine 51% din acţiuni iar E.ON, Shell, OMV şi BASF/Wintershall vor deţine fiecare 10% în timp ce ENGIE un pachet de 9%.
Acesta va fi al doilea mare proiect de gazoduct destinat să creeze o ruta directă pentru aprovizionarea cu gaze naturale ruseşti a Europei Occidentale. Aşadar, se ocoleşte Ucraina, păstrându-se intactă relaţia cu Rusia.
În 2011, Gazprom şi partenerii săi occidentali au inaugurat prima faza a proiectului Nord Stream. Nord Stream este compus din două conducte care fac legătură între Vyborg (Rusia) şi Greifswald (Germania) via Marea Baltică, ocolind astfel ţările de tranzit din Europa de Est. Gazprom deţine 51% din acţiunile consorţiului Nord Stream, în timp ce companiile germane Wintershall şi E.ON AG au fiecare o participaţie de 15,5%, iar societatea olandeză Gasunie şi cea franceză GDF Suez SĂ deţin la rândul lor un pachet de 9%.
Prin construirea a două noi linii, cea de-a treia şi a patra, capacitatea de transport a gazoductului Nord Stream se va dublă. Noile conducte Nord Stream vor fi construite pe sub Marea Baltică împreună cu Shell, E.ON şi OMV, care vor transporta o cantitate suplimentară de 55 de miliarde de metri cubi de gaze pe an, respectiv peste o zecime din necesarul Europei, de la sfârşitul lui 2019. Gazele vor fi livrate dincolo de Germania, OMV având că obiectiv să transforme Austria într-unul dintre cele mai mari centre de livrare a gazelor din Europa.
Gazoductul de 1.225 de kilometri va porni din apropierea portului rusesc Ust Luga, de lângă St Petersburg, şi va intră pe teritoriul german nu departe de punctul de intrare al Nord Stream 1 şi 2. Proiectul va costă până la 9,9 miliarde de euro, poate mai puţin, datorită economiilor de costuri, comparativ cu 8,5 miliarde de euro cheltuiţi pentru cele două conducte Nord Stream existente.
Gazprom şi Shell
Directorul general al producătorului rus de gaze, Alexei Miller, a declarat potrivit Mediafax că Gazprom construieşte o alianţa strategică cu Royal Dutch Shell care va include schimburi de active şi va permite producătorului rus de gaze să între pe noi pieţe.
Acordul cu Shell prevede extinderea unei companii mixte de lichefiere a gazelor naturale, de 20 de miliarde de dolari, de pe insula Sahalin, precum şi schimbul de active în domeniul explorării şi producţiei. Shell a convenit în acest an preluarea grupului BG pentru 70 de miliarde de dolari, iar Miller consideră că tranzacţia sporeşte potenţialul colaborării cu Gazprom, cum ar fi schimburi de active de explorare şi producţie. Shell trebuie să obţină acordul autorităţilor de reglementare din Brazilia, Australia şi China pentru preluarea BG.
Înţelegerea semnată cu Shell este un câştig pentru Gazprom, într-o perioada în care multe companii occidentale îşi reduc expunerea la Rusia din cauza sancţiunilor impuse statului rus din cauza politicii faţă de Ucraina.
Gazprom, BASF şi OMV.
Gazprom a reînviat un schimb de active în valoare de câteva miliarde de euro cu grupul BASF din Germania, la doar câteva luni după ce acordul iniţial a fost anulat din cauza conflictului din Ucraina. Măsură neaşteptată a sosit într-un moment în care declaraţiile de la Moscova arată hotărârea Gazprom de a îşi apară cota de piaţă în Europa în ceea ce priveşte gazelor naturale. Compania vrea să creeze noi legături comerciale cu grupuri energetice mari, în ciuda sancţiunilor americane impuse precum şi a anchetei UE în domeniul concurenţei.
Potrivit Financial Times, compania germană îşi asigura exploatarea unor câmpuri de gaze şi petrol din Siberia, precum şi extinderea accesului asupra punctelor de ieşire a gazelor naturale şi a capacităţilor de înmagazinare. La schimb, Gazprom primeşte active de importantă strategică în Germania.
Astfel, Gazprom va deţine în întregime controlul asupra unei companii mixte de tranzacţionare şi înmagazinare a gazelor naturale din Europa, inclusiv controlul asupra celui mai mare depozit subteran de înmagazinare a gazelor naturale din Europa. Pe lângă această, Gazprom va deţine 50% din acţiunile subsidiarei BASF Wintershall North Sea, companie ce explorează şi produce petrol şi gaze naturale în Olanda, Marea Britanie şi Danemarca. Specialiştii apreciază că este pentru prima dată când Gazprom deţine controlul asupra unor capacităţi de producţie a gazelor naturale în Europa de Vest. În schimbul acţiunilor cedate, Wintershall va obţine acces la două câmpuri gazeifere din Siberia.
Alături de grupul german BASF, la această înţelegere cu Gazprom participa şi grupul austriac OMV, care a semnat o înţelegere asemănătoare.
În loc de concluzie
Recent semnatele acorduri între grupul rus Gazprom şi companiile europene arată o regândire de facto, şi discretă, dincolo de mesajele politice, a politicii energetice a Rusiei faţă de Europa, precum şi o nouă manieră de abordare a relaţiilor.Deşi la un moment dat părea că influenţă Gazprom în Europa va scădea semnificativ (prin prisma anulării proiectului South Stream şi a anchetei Comisiei Europene asupra companiei ruse) iată că Moscova nu numai că reuşeşte să îşi menţină influenţă energetică, dar prin noile acorduri semnate arată o regândire a strategiei sale şi o întărire a poziţiei sale. Rămâne de văzut cum va reuşi Bruxelles-ul să răspundă acţiunilor venite de la Moscova. Cum va concilia interesele geopolitice cu cele economice, asta e întrebarea. Rămâne de văzut în ce măsură oficialii europeni vor mai putea să apere Ucraina în negocierile cu Rusia vis a vis de preţul gazelor naturale livrate, având în vedere că odată operaţional Nord Stream 2, gazele naturale destinate Europei vor ocoli teritoriul Ucrainei.
Mai mult decât atât, deşi Europa vorbeşte despre scăderea dependenţei energetice faţă de Rusia şi de găsirea unor noi furnizori de gaze naturale pentru statele europene, noile acorduri semnate de către Gazprom cu partenerii săi europeni vor întări poziţia Rusia că principal furnizor de energie către Europa. Eforturile depuse până acum de Uniunea Europeană par a fi fost în zadar. Nu în ultimul rând, Europa va trebui să îşi regândească mecanismele instituţionale. În prezent Europa pare incapabilă să răspundă concret şi rapid în faţă acţiunilor Rusiei, şi pare să nu mai fie mecanismul unitar care se doreşte. Mai mult că oricând, poziţia UE pare şubrezită în faţă interesul naţionale sau a marilor companii.
Bonus: România
Strategia energetică a României promisă de Guvernul condus de Victor Ponta încă din 2012 va fi gata în 2016, susţine premierul. Nu se mai ştie a câtă amânare a elaborării strategiei este această, cert este însă că miniştrii din Guvern nu au fost în stare să o realizeze. Nu trebuie să ne mire faptul că Ministrul Energiei, Andrei Gerea, a declarat la conferinţă Mediafax Talks about Energy din primăvară acestui an, că este adevărat că România nu are încă o strategie energetică, dar nici la nivelul Uniunii Europene încă nu este clară direcţia comună în acest domeniu.
Fostul ministru al Energiei Răzvan Nicolescu a prezentat la finele anului trecut o parte din viitoarea strategie energetică. Potrivit documentului elaborat de Departamentul pentru Energie, obiectivele noii strategii energetice sunt securitatea alimentării cu energie şi menţinerea unui preţ suportabil la consumatorii finali şi protecţia mediului, iar necesarul de investiţii în sector se ridică la 100 miliarde euro până în 2035. Trebuie văzut însă şi cum va aborda această strategie energetică aspecte atât de politici europene cât aspecte de importantă naţională şi regională. Accentul pare să se pună în continuare pe găsirea finanţării externe pentru construirea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă. Rămâne însă de văzut cum va fi rezolvată problema interconectărilor (cu Rep. Moldova, Ungaria şi Serbia), interconectarea cu gazoductul ŢAP şi dezvoltarea pe teritoriul României a coridorului sudic pentru preluarea gazelor din Marea Neagră (conducta ţărmul Marii Negre – Podişor ), necesitatea de noi strategii, programe şi scenarii de prognoza a utilizării eficiente a depozitelor de gaze naturale, creşterea performanţelor capacităţilor de înmagazinare, utilizarea înmagazinărilor subterane a gazelor că instrument cheie de optimizare a proceselor între sursele de aprovizionare şi reţelele de tranzit internaţional şi transport şi cele naţionale de distribuţie, interconectarea reţelelor electrice. Timpul nu mai are răbdare, nici cu UE, nici cu România.
sursa: contributors.ro
