Atitudini

George Damian: Jumătate din Ucraina sub ruși, jumătate în UE – pare că asistăm la o partiție, pe de o parte violentă, pe de alta pașnică

După cucerirea orașului Severodonețk rușii presează pentru închiderea cleștelui la Lisiceansk. Ucrainenii trebuie să se decidă dacă repetă experiența de la Mariupol – cu trupe care să încerce să reziste în zona industrială a Severodonețkului.

Altă decizie este retragerea trupelor din Lisiceansk versus încercarea unei alte rezistențe. Pe hartă sunt marcate luptele din zilele astea de la Mikolaivka, la sud de această localitate sunt câteva sate intrate sub controlul rușilor – care de fapt blochează șoseaua Bahmut-Lisiceansk, altfel spus aprovizionarea ucrainenilor din Severodonețk-Lisiceansk devine imposibilă.

Mai la vest orașele Slaviansk și Bahmut sunt intrate de mult timp în raza de acțiune a artileriei grele rusești, se așteaptă declanșarea asaltului asupra lor după eliminarea ucrainenilor din zona Lisiceansk-Sverodonețk. Din ce citesc prin presa românească înțeleg că nu e ceva grav, așteptăm decizia Consiliului European cu privire la candidatura Ucrainei la aderarea la UE.

Jumătate din Ucraina sub ruși, jumătate în UE – pare că asistăm la o partiție, pe de o parte violentă, pe de alta pașnică.


George Damian

George Damian este ziarist din anul 2001. A scris sau încă scrie pentru ZIUA, Deutsche Welle, Puterea, Magazin Istoric, Historia, Times New Roman, Timpul - Chișinău, Adevărul și moldNova.

1 comentariu

  1. Dle Damian !
    1/5 ocupată de ruși nu înseamnă jumatate!
    N.B.
    Mai bine ar fi să aratați cum se luptă ucranienii pentru fiecare metru, având raport de forțe doar 1: 10 și rezistă!
    Ar trebui să învățăm și noi câte ceva de la ei…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *