Gherman pleacă la Moscova unde se va întâlni cu omologul său rus, Serghei Lavrov
Ministrul a spus că Republica Moldova şi Rusia au multe subiecte de discutat şi rezolvat şi în acest sens nu există niciun subiect tabu. De asemenea, părţii ruse i se va prezenta prevederile Acordului de Asociere şi Zonei de Liber Schimb cu UE, care au fost solicitate de către acesta. Ministrul a spus că prevederile Acordului au fost traduse şi în limba rusă deja şi pot fi discutate la o întâlnire bilaterală.
De asemenea, se vor discuta şi subiecte din domeniul migraţional fiind posibil ca la întrevederea dintre Iurie Leancă şi Dmitri Medvedev să fie semnat un acord bilateral în domeniul gestionării proceselor migraţionale.
Se va discuta şi despre vizita ministrului rus, Serghei Lavrov, la Chişinău către sfârşitul lunii aprilie. „Noi avem nevoie acum de acest dialog. Trebuie să abordăm acum toate subiectele complicate şi dificile pentru soluţionarea lor”, a menţionat ministrul.
Referindu-se la situaţia din regiunea transnistreană, ministrul de externe a spus că Republica Moldova nu trebuie să se aştepte la pericole iminente de ordin militar în această regiune. Natalia Gherman a menţionat că la Chişinău există un grup format din miniştri şi conducători ai forţelor de ordine care zilnic se întrunesc pentru a discuta subiecte curente.
Ministrul a mai spus că se pregăteşte şi vizita vicepremierului pentru reintegrare, Eugen Carpov, la Moscova. Această vizită va fi precedată de vizita viceministrului afacerilor externe rus, Grigorii Karasin, la Chişinău, pe 2 aprilie.
sursa: ipn.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!