Ghimpu și 2018

Această atitudine este o rămășiță a fostului imperiu comunist care a modelat mințile oamenilor. Nu contează că ești unionist, baptist sau pacifist…comunismul a rămas viu. Cum spunea și Ada Milea: „Ceaușescu n-a murit,/Ne veghează îndârjit,/Ceaușescu e o școală,/Ceaușescu e o boală”. 

Acum, mai mult ca niciodată, se vede ce înseamnă să nu existe în societatea noastră postsovietică o tradiție în care partidele să funcționeze precum cele din statele care au reușit să evadeze mental din comunism. Dacă unicul obiectiv adevărat al unui partid este câștigarea puterii, o conducere de partid care eșuează lamentabil este inutilă pentru membrii și votanții acelui partid. În bătălia politică nu contează nimic altceva decât capacitatea conducerii să ducă Partidul la putere. Un exemplu cât se poate de elocvent este cazul PNL România, care la alegerile parlamentare din 11 decembrie a acumulat (doar) 20 la sută, iar a doua zi, conducerea și-a depus mandatul. Alina Gorghiu era a opta persoană care a condus PNL-ul în ultimii douăzeci de ani. Evident, o simplă demisie nu schimbă fundamental modul în care este condus un partid. Cel mai bun exemplu este recenta demisie a lui Marian Lupu, nu cred că există cineva care crede că PDM este condus democratic, iar șefii vor fi aleși în baza meritelor. Odată cu scandalul din PL ne-am convins a câta oară că partidele noastre sunt niște SRL-uri. Totodată, a fi Partid-SRL nu poate fi considerat în mod direct un lucru care duce la înfrângeri electorale. Avem ca exemplu PSRM sau PCRM, conduse în același mod, dar care au reușit să câștige niște alegeri. Nimeni n-ar fi criticat modul în care este condus PL-ul dacă acesta nu s-ar fi făcut de râs acumulând 1,8 la sută.

Comunismul n-a fost doar o ideologie șovină și imperială, dar a impus elitelor din teritoriile pe care le-a stăpânit să fie inflexibili când vine vorba de vaca sfântă a sistemului politic – PARTIDUL. În buna tradiție stalinistă, acel membru de partid care pupă-n fund conducerea este promovat, lăudat și protejat de partid, iar cel care are „nesimțirea” să critice conducerea este dușman (de moarte) și este ținta numărul unu.

Putem observa că moartea unui Partid este sigură atunci când conducerea lui este obsedată de ideea că trebuie lăudată (susținută). Așa a pățit-o și PLDM-ul lui Filat, care era frământat mereu de ideea că este prea puțin lăudat. Toți oamenii din jurul lui Filat cu asta se ocupau non-stop – îl lăudau pe liderul suprem și într-un mod categoric îi făceau cu ou și oțet pe cei care aveau „tupeul” să le spună adevărul. În acele momente, de fapt, se pornește un proces ireversibil de decădere pentru că un lider care știe că ceea ce face este bine, nu va fi niciodată preocupat de laude și nu va reacționa niciodată bolnăvicios la critici și invers – cine reacționează excesiv de agresiv la critici – înțelege perfect cât de vinovat este.

Fără îndoială, înregistrarea unor discuții private și publicarea lor nu este o acțiune demnă de un lider european. Oricum, chiar dacă metoda este una descalificantă, ea ne permite să auzim și să înțelegem ce stă în spatele discursului de fațadă al conducerii PL. Am urmărit atent reacțiile liderilor PL la această înregistrare și nici unul din ei n-a avut curajul să discute fondul problemei, toți limitându-se la acuze despre KGB-iști. Problema este nivelul de cartier, aproape banditesc la care s-a coborât discuția. Să operezi cu termeni precum „pidaraji” la adresa unioniștilor este limita de jos la care se putea ajunge. Dacă Mihai Ghimpu vrea să aibă garanția că nu trece pragul electoral în 2018 și că PL dispare de pe scena politică, să-i țină în continuare în partid pe cei care operează cu asemenea noțiuni. Da, nu-i treaba mea să-i spun pe cine să numească în loc, dar ca votant al PL, vreau la conducerea partidului un lider veritabil, capabil să electrizeze electoratul, capabil să unească dreapta unionistă, și într-un final capabil să câștige puterea. Oricât ar încerca Mihai Ghimpu și cei care-l laudă să creadă că Șalaru, Băsescu, 10TV sau Tinerii Moldovei vor să-i sape groapa, uneori, când te rupi de realitate – groapa ți-o sapi singur fără să-ți dai seama. Am mai spus lucrul acesta în mai multe articole din TIMPUL, partidul este un microcosmos, dacă pe interior nu există opoziție, competiție, meritocrație – el nu poate emana așa ceva în exterior. În loc să discute despre 10TV și voturile lui Băsescu, mai bine ar fi analizat de ce Mihai Ghimpu a acumulat tot atâtea voturi cât a strâns Partidul Liberal Reformator sau Mișcarea Antimafie în 2014. Sindromul este probabil „elefantul din cameră” – toți din anturajul lui Mihai Ghimpu, știu că anume el decide tot în partid, prin urmare, doar el este vinovat pentru scorul obținut, totuși, nimeni n-are curajul să-i spună în față că dacă nu se retrage – înfrângerea în 2018 este garantată. Cazul Șalaru arată ce se întâmplă cu cei care încearcă să fie în opoziție cu liderul suprem – excluderea și retragerea sprijinului politic. E regretabil că având experiență atât de mare, Mihai Ghimpu nu înțelege că oamenii pe care el îi consideră loiali până la moarte – se folosesc de poziția PL-ului pentru a obține avantaje imediate. La cum se prezintă acum lucrurile în 2018 o să avem mai multe partide care o să se bată pe segmentul unionist. Evident că „dezbaterea” nu va fi despre obstacolele ce stau în fața noastră, dar despre cât de KGB-ist și trădător este concurentul. Lucru care va duce la un scor penibil pentru ei. Știu, ar trebui să închei cu un mesaj optimist și să vă spun că încă nu este târziu să se schimbe ceva, că se poate… dar, trăind în R. Moldova, știu că deja este târziu. Noi, unioniștii, va trebui să ne înarmăm cu răbdare și să așteptăm atât cât este nevoie ca din cenușă, ca pasărea Phoenix, să renască un Partid al oamenilor nu al unui singur om, cu care să ne putem identifica și noi.

P.S. Constatăm încă o dată că o mizerie mai mare decât partidele nu există. Cu toții am ignorat această realitate evidentă și ne-am trezit asociați cu șăfi de partid și obligați să oferim explicații pentru rezultatul obținut. Până la urmă am greșit și noi, cei din mișcarea civică unionistă, că ne-am băgat în „politică” deși cu toții intuiam ce se întâmplă acolo. Dacă există un obiectiv care poate fi atins în 2018 de mișcarea civică unionistă este să oprim războiul românilor cu românii și să ne disociam total de atotștiutorii și atotputernicii șefi de ștampile de partid. Noi nu avem nevoie de partide pentru a învinge, ci de de-comunizare și europenizare și meritocrație.