Gruparea Wagner a primit sprijin din China în pregătirea rebeliunii împotriva Kremlinului. Informațiile pentru care Prigojin a plătit zeci de milioane de dolari
Gruparea paramilitară rusă Wagner, activă în Ucraina şi în Africa, a semnat în anul 2022 un contract cu o societate chineză pentru achiziţia a doi sateliţi de observaţie şi comandarea de imagini, ceea ce a oferit acestei grupări o capacitate sporită de culegere de informaţii, relatează joi, 5 octombrie, France Presse.
”Spuneţi-mi cine, în ţara asta, are sateliţi de recunoaştere în afară de Wagner?”, se lăuda în luna aprilie fostul lider al grupării, Evgheni Prigojin, decedat între timp în urma prăbuşirii avionului său, el criticând atunci capacităţile spaţiale limitate ale armatei regulate ruse, în plin asalt al grupării Wagner asupra oraşului ucrainean Bahmut.
France Presse susţine că la capătul unei îndelungate anchete jurnalistice a reuşit să obţină acel contract. Potrivit unei surse de securitate europene, adaugă agenţia de presă, unele dintre imaginile satelitare l-au ajutat pe Prigojin să-şi pregătească rebeliunea din iunie contra Moscovei, ceea ce ridică semne de întrebare asupra informaţiilor de care China dispunea în legătură cu acele planuri ale lui Prigojin.
Conform contractului comercial redactat în engleză şi rusă şi semnat pe 15 noiembrie 2022, compania Beijing Yunze Technology Co. Ltd a vândut către compania Nika-Frut, una dintre societăţile lui Prigojin, doi sateliţi de înaltă rezoluţie produşi de compania spaţială chineză Chang Guang Satellite Technology (CGST), în schimbul a circa 31 de milioane de dolari.
Contractul prevede şi furnizarea de imagini la cerere captate de constelaţia de sateliţi a CGST, gruparea Wagner obţinând astfel informaţii de teren din zonele unde acţionează.
Aceeaşi sursă, neprecizată, mai susţine că oamenii lui Prigojin au comandat companiei chineze la sfârşitul lunii mai circa 80 de imagini de pe teritoriul rus, de la frontiera ucraineană şi până la Moscova, adică traseul pe care luptătorii Wagner l-au urmat în rebeliunea contra conducerii militare ruse, încheiată în urma unei medieri a preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko şi care a fost cea mai serioasă provocare pentru autoritatea preşedintelui rus Vladimir Putin de când se află la putere.
Existenţa acestui contract este dezvăluită în urma unei scurgeri de informaţii, scrie France Presse, considerând că aceasta ar putea fi o explicaţie pentru faptul că serviciile de informaţii americane ar fi avut cunoştinţă despre pregătirea unei rebeliuni de către Wagner, aşa cum a relatat în iunie şi postul CNN.
După moartea lui Prigojin şi a principalilor săi comandanţi, printre care şi Dmitri Utkin, gruparea Wagner în prezent se reorganizează. Dar o bună parte din operaţiunile sale în străinătate continuă, combatanţii săi revenind inclusiv pe frontul din Ucraina.
Conform sursei citate de France Presse, contractul privind sateliţii este în vigoare şi se aplică. Documentul prevede că, la cererea clientului, ”prestatorul va orienta sateliţii” în funcţie de imaginile solicitate, care vor fi transmise unei staţii terestre pentru prelucrare şi livrare, iar ”clientul va descărca datele cu imagini din cloud” şi le va putea stoca timp de şapte zile.
Un cercetător american specializat în domeniul spaţial susţine că Wagner a apelat la China pentru sateliţii de spionaj întrucât sateliţii armatei ruse nu ar fi performanţi. Totuşi, în războiul declanşat împotriva Ucrainei, Rusia reuşeşte să identifice şi să lovească cu rachete şi drone ţinte adânc în interiorul teritoriului ucrainean.
În februarie anul acesta, companiile chineze Beijing Yunze Technology Co. Ltd şi Head Aerospace Technology – cea din urmă prelucrează imaginile din satelit – au fost sancţionate de SUA pentru că ”au contribuit în mod semnificativ” la susţinerea armatei ruse în Ucraina şi ”sunt implicate în activităţi contrare securităţii naţionale a SUA şi intereselor sale de politică externă”.
Sursa: Ziare.com