N-a fost aşa, întrucât populaţia activă a URSS, inclusiv din RSSM, îndeosebi după condamnarea cultului personalităţii lui Stalin la Congresul al XX-lea al PCUS din 24-25 februarie 1956, vedea lucrurile mult mai profund şi aştepta, dacă nu renunţarea la „construcţia comunismului”, măcar măsuri de corecţie în edificarea socialismului „adevărat”. Aceste aşteptări întârziau să vină. În asemenea circumstanţe, la sfârşitul anilor ’50 şi începutul anilor ’60, i-a amploare un nou val de antisovietism, când, în această mişcare, în RSS Moldovenească se încadrează generaţia născută în perioada interbelică, în România, mulţi dintre ei cu şcoală românească.
Un caz deosebit de antisovietism a fost descoperit în 1964 în Basarabia de Sud (la acea vreme deja reg. Odesa, RSS Ucraineană). Particularităţile acestei manifestări erau că, spre deosebire de activităţile de acest gen, iniţiate, de obicei, de o singură persoană, în cazul dat era implicat un grup de antisovietici. Circumstanţa era inedită şi prin faptul că din această grupare făceau parte cetăţeni din două state – RSS Moldovenească şi RSS Ucraineană, dar şi deferite naţionalităţi – ruşi, ucraineni şi români basarabeni. Acest caz, considerat unul antisovietic clasic, având elementele lui constitutive: lider hotărât şi bine pregătit, scop bine determinat, convingeri anticomuniste şi antisovietice, organizare internă cu obligaţii bine stabilite, finanţare până la jertfă din bani proprii, susţinere din partea unor cetăţeni simpli, conspiraţie în comunicare şi difuzare a informaţiei etc. Centrul grupului s-a aflat în satul Serpnevo, r-nul Tarutin, reg. Odesa, RSS Ucraineană, cu ramificaţii la Chişinău, Odesa, Kiev şi Gorki. Dificultatea acestui caz a obligat kaghebiştii din Chişinău şi Odesa să-şi unifice forţele, creând un grup operativ şi de cercetare. Era firească o asemenea măsură, deoarece activitatea grupului s-a extins dincolo de hotarele republicilor megieşe, împânzind o bună parte din fosta URSS.
Dosarul penal în baza art. 67 alin. 1 Cod Penal al RSS Moldoveneşti „Agitaţie şi propagandă antisovietică” a fost intentat de KGB al RSS Moldoveneşti (se păstrează în arhiva SIS al R. Moldova şi are şase volume) la 14 mai 1964, pe faptul primirii, în luna aprilie, prin poştă (kaghebiştii considerau o insultă, întrucât era în preajma sărbătorilor din mai), de către preşedintele Consiliului executiv orăşenesc Chişinău, mai mulţi locuitori din oraş, din satul Cobâlea, Rezina şi or. Nisporeni, RSS Moldovenească, a unei proclamaţii antisovietice, pe şase pagini, intitulată „Adevărul pentru popor – Правда народу”, semnată de „Uniunea Democratică a Socialiştilor”. În cadrul anchetei, s-a constatat că, în acelaşi timp, asemenea scrisori au primit locuitorii mai multor oraşe din URSS: Odesa, Celeabinsk, Kiev, Moscova, Leningrad, Minsk, Riga etc. Potrivit anchetatorilor, proclamaţia chema „la luptă împotriva PCUS şi a statului sovietic”, „Defăima orânduirea socialistă din Uniunea Sovietică şi programa Partidului Comunist al URSS”, „Critica modul de viaţă al truditorilor” „Cerea instaurarea democraţiei şi alegeri libere” etc., ceea ce constituia o infracţiune.
Membrii grupului erau tineri între 22 şi 32 de ani, produs al dezgheţului hruşciovist. Liderul lor, Nicolae Dragoş, a.n. 26 octombrie 1932, rus (credem că, după nume şi locul naşterii, Nicolae Dragoş ar avea rădăcini româneşti), n. com. Leipzig (colonie germană – actualmente, Serpnevo), plasa Tarutino, jud. Ismail, România, celibatar, fără de partid. N. Dragoş şi-a făcut studiile primare în satul natal, prinzând câteva clase româneşti, cele medii – la Şcoala feroviară nr. 8 din Basarabeasca, iar cele superioare le-a început, în 1952, la Facultatea de Fizică şi Matematică a Universităţii de Stat din Chişinău. Ulterior, a terminat Facultatea de Mecanică şi Matematică a Universităţii din Odesa. Director al şcolii medii serale din Serpnevo. Avea trei fraţi.
Ceilalţi membri ai grupului au fost: Nikolai Tarnavski, ucrainean, n. 1940, s. Bereslavka, r-nul Bobrîneţ, reg. Kirovograd, RSS Ucraineană, studii medii pedagogice, fără de partid, celibatar, lemnar la căile ferate din Kiev, dom. în or. Kiev; Ivan Cerdînţev, rus, n. 1938, or. Petropavlovsk, reg. Nord Kazahă, studii superioare incomplete, fără de partid, căsătorit, profesor de chimie la şcoala serală din Serpnevo, r-nul Tarutino, reg. Odesa; Vasile Postolachi, român, n. 1934, com. Pelenia, jud. Bălţi, căsătorit, membru al VLKSM; Serghei Cemârtan, român, n. 1942, com. Cobâlea, jud. Soroca, necăsătorit, membru al VLKSM, şi Nicolae Cucereanu, român, n. 1941, com. Mereni, jud. Lăpuşna, căsătorit. Ultimii trei au studiat la Institutul de Arte din Chişinău. Primii cinci au fost arestaţi între 14 şi 19 mai 1964. Lui Nicolae Cucereanu i s-a interzis să părăsească localitatea.
Nicolae Dragoş şi-a elaborat concepţia luptei anticomuniste prin 1959-1960. De fapt, primele dubii asupra realităţii sovietice le-a avut încă de pe băncile şcolii, „ajutat” fiind de condamnarea cultului personalităţii lui Stalin. Adesea, vorba lui Shakespeare, „nu putea contempla ceea ce vedea în realitate cu ceea ce se vorbea”. Pentru a se dumeri, s-a pus pe citit lucrările clasicilor marxism-leninismului şi, la terminarea clasei a X-a, cunoştea bine ideologia comunistă. Devenind student la Chişinău, a acordat o atenţie deosebită filosofiei, s-a îmbolnăvit şi n-a terminat facultatea. Lucrează învăţător în reg. Odesa, iar din 1956 – bibliotecar, post ce-i oferă libertate pentru lectură. A devorat literatura clasicilor marxism-leninismului, ajungând la concluzia că aceasta nu examinează şi nu explică pe deplin noţiunea de conştiinţă. La finele lui 1957, conchide că organizarea colhoznică în URSS nu este adecvată pentru o dezvoltare dinamică a economiei. Gândurile sale privind depăşirea acestei situaţii le pune pe hârtie într-o scrisoare trimisă lui Nikita Hruşciov, prim-secretar al PCUS. În rezultat, este invitat la comitetul regional de partid Odesa pentru discuţie, de fapt, profilaxie. Către 1959, îşi formează o concepţie filosofică proprie, care nu coincidea cu cea marxist-leninistă şi pe care dorea s-o aducă la cunoştinţă Academiei de Ştiinţe a URSS.
În 1960 i-a venit ideea constituirii unui partid socialist pe o platformă nouă, cu următoarele deziderate: democratizarea orânduirii socialiste, organizarea unor discuţii generale privind ideologia, politica şi economia, în scopul identificării celor mai adecvate căi de dezvoltare a URSS. Nu vedea noul partid în opoziţie cu PCUS. Dimpotrivă, acest partid trebuia să fie unul care i-ar ajuta pe comunişti în rezolvarea numeroaselor probleme acumulate. Dar a decis, mai întâi, formarea unui grup clandestin, acumularea de mijloace pentru cumpărarea tehnicii tipografice necesare, tipărirea unui număr de câteva sute de exemplare de proclamaţii (se gândea şi la un tiraj de zece mii) în care să descrie scopul partidului şi să le difuzeze în toată Uniunea Sovietică. Reacţiile cetăţenilor la proclamaţie i-ar fi arătat în ce măsură este susţinut şi ce succes ar avea partidul.
Primul căruia i-a încredinţat această idee, în august 1960, a fost Nikolai Tarnavski, colegul său pe când lucra învăţător la şcoala din com. Tuzla. Pentru a acumula literele necesare pentru tipar, Nikolai Tarnavski s-a angajat în august 1962 la tipografia din Tatarbunar, fiind imediat trimis, pentru o lună, la învăţătură în calitate de ucenic la tipografia regională din Odesa. La întoarcere, Nikolai Tarnavski a făcut rost de circa 15 kg litere de diferite dimensiuni, de vopsea tipografică, circa 1000 de coli de hârtie de ziar, alte scule şi unelte necesare pentru a imprima în serie, după care se eliberează de la tipografie. Cu ajutorul lui Dragoş, este angajat învăţător de muncă la şcoala din Serpnevo.
În toamnă, ambii elaborează schema unei minitipografii, iar cu ajutorul unor frezori de la depoul din Basarabeasca şi Tarutino (fără a le destăinui menirea acestora), confecţionează detaliile necesare, aşa încât, către luna mai 1963, minitipografia era gata.
(Va urma)
Mihai Taşcă,
dr. în drept, secretarul Comisiei prezidenţiale
pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar din R. Moldova
