EconomieSocial

Guvernul va aloca din rezervele de stat materialele de construcție necesare pentru reparația caselor distruse de furtuna de marți

Prim-ministrul Dorin Recean a cerut urgentarea estimării pagubelor în urma furtunii de marți seara, urmând ca până mâine să fie alocate din rezervele de stat materialele de construcție necesare pentru reparația caselor distruse, scrie Jurnal.md.

„Solicit Ministerului de Interne să accelerăm lucrul Comisiilor pentru situații excepționale locale, astfel ca pe parcursul zilei de astăzi să colectăm toate necesitățile, mă refer la ardezie, materiale de construcție. Astăzi după amiază sau mâine să putem aproba distribuirea din rezervele de stat a ceea ce este necesar pentru a repara casele oamenilor. Deja lucrează peste 200 de salvatori. Domnule ministru, vă rog să urmăriți ca acest efort să fie realizat cât mai repede. La fel, domnule ministru Parlicov, vă rog să lucrați împreună cu cei de la Red Nord, dar și cu Premier Energy, pentru a conecta cât mai curând toate casele și instituțiile la energie electrică”, a soliciat Recean în cadrul ședinței de Guvern.

Menționăm că salvatorii IGSU din nordul și centrul R. Moldova lucrează în regim sporit în urma condițiilor meteorologice nefavorabile de aseară. De intervenția salvatorilor a fost nevoie în 13 localități din raioanele Edineț, Fălești, Râșcani, Bălți, Glodeni, Soroca, Criuleni, Hâncești, Ștefan Vodă, Ialoveni, Ocnița, Drochia, dar și în Capitală.

De asemenea, rafalele puternice de vânt au smuls foi de ardezie de pe acoperișurile mai multor case și clădiri. Cele mai multe intervenții au avut loc în municipiul Edineț și în orașul Cupcini. Aici, salvatorii au efectuat lucrări de defrișarea copacilor doborâți și deblocarea drumurilor.

La moment, situația se ameliorează, iar în urma intervențiilor IGSU la deblocarea drumurilor, circulația rutieră în municipiul Edineț a fost restabilită.

În urma intemperiilor, nimeni nu a avut de suferit.

Totodată, în urma furtunii, în mai multe localități din țară au fost înregistrate deconectări de la energia electrică. La data de 26 iulie, către ora 06:00, au rămas deconectate parțial de la energia electrică 76 localități, din 9 raioane printre care raioanele Drochia, Dondușeni, Soroca, Râșcani și Edineț.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *