Hackerii islamiști au spart site-ul companiei Malaysia Airlines
În momentul accesării www.malaysiaairlines.com în dimineața de astăzi, utilizatorilor li se încărca o imagine cu unul din avioanele companiei, conținând și mesajele: „404- avionul nu s-a găsit” și „Spart de gruparea șopârlă–Cyber-ul oficial al califatului”.
Imaginea mai conținea și mesajul: „ISIS va domina”.
Pagina site-ului companiei Malaysia Airlines, redirecționa utilizatorii la contul de Twitter a utilizatorului @lizardmafia. În ultima notificare se anunță că hackerii urmează în scurt timp „să arunce la gunoi o parte din prada găsi pe site-ul Malaysia Airlines”.
Compania malaysiană a anunțat că serverele pe care se găseau datele utilizatorilor, nu au avut de suferit. Informația pe site-ul oficial va fi restabilită în următoarele 22 de ore, dar până atunci utilizatorii sunt rugați să folosească serviciul online pentru a cumpăra bilete.
„Califatul Cyber” s-a afirmat anterior prin spargerea conturilor Forțelor centrale a armatei americane (CENTCOM) pe Twitter și Youtube. Potrivit unor date, liderul hackerilor, Junaid Hussain, a vizitat frecvent Siria și este legat direct cu militanții ISIS.
Compania Malaysia Airlines se află acum în proces de restructurare după dezastrul din 2014. În noapte spre 8 martie 2014, avionul companiei Boeing 777-200, care zbura de la Kuala Lumpur la Beijing, MH370, cu 227 de pasageri și 12 membri ai echipajului la bord, a dispărut de pe ecranele radarelor. Se presupune că avionul se îndrepta spre partea de sud a oceanului Indian, unde s-a prăbușit. Căutarea acestuia a fost fără rezultate. Pe 17 iulie un alt avion a companiei malaysiene, care executa un zbor din Amsterdam spre Kuala –Lumpur, MH17, s-a prăbușit în regiunea Donețk, Ucraina. La bordul navei au fost 298 de persoane, inclusiv 85 de copii și 15 membri ai echipajului, care au murit. Investigațiile asupră prăbușirii avionului continuă.
Într-o postare pe rețelele de socializare, compania neagă că serverele care conțineau date despre pasagerii acesteia au fost atacate de hackeri. Acest incident este investigat de autoritățile malaysiene.
Sursa: Timpul.md