Sport

Halep rămâne pe poziția a doua în clasamentul WTA, însă este doar a patra în topul încasărilor

În ierarhia WTA, Serena este lider incontestabil, iar Halep are un avans de aproape două mii de puncte față de ocupanta locul trei, rusoaica Maria Șarapova, care este cu un punct peste revelația Garbine Muguruza, ocupanta locului patru.

Irina Begu a reușit cea mai bună clasare din cariera sa, locul 25, urcând o poziție față de săptămâna trecută. Alte trei românce se află în top 100, Monica Niculescu, pe 45, urcând un loc față de săptămâna precedentă, ca și Alexandra Dulgheru, aflată acum pe 56, în timp ce Andreea Mitu a coborât două poziții și este pe 95.

La dublu, Irina Begu staționează pe 37, Monica Niculescu a coborât o poziție și se află pe 40, iar Raluca Olaru a pierdut opt locuri, fiind pe 55.

În clasamentul Road to Singapore, care dă jucătoarele calificate la Turneul Campioanelor, Simona Halep este noul lider, urmată de Garbine Muguruza, la peste 1.200 de puncte, și de Șarapova.

În schimb, românca este doar a patra în clasamentul încasărilor din circuitul WTA în acest an, cu 3,6 milioane dolari, devansată de Serena Williams, Flavia Pennetta și Garbine Muguruza.  

SURSA: AGERPRES.RO


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *