HOROSCOP 6 AUGUST 2015

Iubirea pare să fie planul cel mai favorizat al zilei, trăind momente cu o încărcătură emoţională maximă, deci profită din plin de tot ce se petrece în jur. Fă declaraţii de iubire, primeşte-le pe cele care vin de la oameni care ţin cu adevărat la ţine, dăruieşte tot ce ai mai bun în suflet pentru că vei primi înzecit înapoi. La ce sentimente imense clocotesc acum în inima ta, ar fi culmea să nu fie o zi fericită!
Taur
Deşi ar fi suficiente motive de bucurie în jurul tău, anturajul e cel care strică atmosfera. Nimereşti printre oameni care caută nod în papură chiar şi la cele mai frumoase veşti şi, în loc să celebrezi victoria, te trag şi pe ţine într-o zona sumbră a îndoielii, a temerilor, a întrebărilor cu tentă pesimistă. Nu te lasă influenţat de astfel de oameni care oricum nu vor fi mulţumiţi cu nimic din ceea ce li se oferă. Vei vedea cât se ciudat reacţionează ei la veşti bune, punând în evidenţă doar punctele lipsa, sensibile şi urâte ale celor auzite. Nu face că ei!
Gemeni
Eşti împovărat încă de unele amintiri neplăcute de care nu te mai poţi rupe. Eşti conştient că nu e spre binele tău să te tot întorci cu gândul în vremuri în care nu aveai prea multe motive de bucurie, dar faci ce faci, şi tot acolo zbori cu gândul. Poate vinovat e cineva din anturaj care, în loc să te asculte cum vorbeşti despre prezent şi viitor în termeni pozitivi, te tot întreabă despre puncte sensibile pe care le credeai uitate. Dacă te zgândăreşte, e şi normal că durerea să iasă iar la iveală şi să te supere, dar fii tu cel puternic şi evita să vorbeşti despre subiectele tabu. Prefă-te că nici nu i-ai auzit întrebările, dacă nu vrei să vorbeşti despre asta!
Rac
Te simţi împovărat de o vină căreia tot nu-i dai de hac deocamdată. Faci ce faci, şi iar nimereşti în gură lumii care te judecă pe nedrept şi cum eşti mai sensibil, zilele acestea, fiecare atac te doare mai mult decât ar trebui. Trebuie să te grăbeşti să ştergi acea pată care stă încă lipită pe imaginea ta, pentru că, atât timp cât nu-i găseşti rezolvarea, lumea abia aşteaptă să se ia de ţine pornind din acel punct vulnerabil al tău. Recunoaşte că ai greşit că să te poţi linişti şi astfel nici un atac să nu te mai deranjeze.
Leu
Unii nu-şi dau seama că eşti într-o pasă cam vulnerabilă şi-ţi vorbesc pe un ton care va lasă urme asupra ta. Te deranjează, desigur, felul în care ţi se adresează, pentru să unii te judecă, te critică, te atacă pe nedrept. Încearcă să nu pui la suflet tot ce auzi, ci să aştepţi că furtună emoţională să se mai liniştească, pentru că, după ce treci de şocul iniţial, s-ar putea să vezi şi tu lucrurile din aceeaşi perspectiva. Acum, când eşti afectat de ce auzi, e greu de crezut că le vei da dreptate, şi suferi în sinea ta.
Fecioara
Faci echipa bună cu o persoană care te completează perfect. Tu eşti jumătatea raţională, pur intelectuală a acestui tandem, în timp ce celălalt vine în planul vostru comun cu bagajul sau emoţional extrem de bogat. Ai avea şi tu ceva de învăţat din felul sau de a se dărui sufleteşte, pentru că, cel puţin azi, ţie îţi cam lipseşte sensibilitatea. Analizezi totul cu capul, laşi doar creierul să cântărească situaţiile din jurul tău, deşi treci prin suficiente momente când inima ar avea un cuvânt mult mai puternic de spus. Ascultă deci ce-ţi transmite şi jumătatea ta intuitivă.
Balanţă
Veştile bune vin în toate părţile şi cum să nu te bucuri şi tu de ceea ce auzi? Cei dragi au multe lucruri frumoase de transmis despre evenimentele din viaţă lor care îi fac acum atât de fericiţi şi simt nevoia să împărtăşească şi cu ţine tot ce li se întâmplă. Felicita-i, transmite-le numai gânduri bune şi laude, pentru că îi va ajută enorm susţinerea celor dragi! Şi tu ai face la fel în momentele tale de sărbătoare, pentru că nimic nu adună mai bine familia aproape decât la bucurie! Ba chiar se poate ivi şi şansă unei petreceri ad-hoc: spune da imediat!
Scorpion
Te afli într-un mediu populat, agitat, zgomotos, dar nu te deranjează deloc această animaţie! Chiar aveai nevoie de ceva care să te scoată din rutină sau linişte, pentru că prea nu se mai întâmplă nimic nou în preajma ta. O petrecere ad-hoc, o întâlnire cu prietenii, o activitate colectivă care adună un grup mai numeros alături de ţine s-ar potrivi de minune cu atmosfera veselă care se încinge, şi participi cu plăcere. Chiar dacă nu mai eşti tu centrul acestei agitaţii, preferând să rămâi în banca ta, e o bucurie pentru ţine să-i observi pe ceilalţi cum se desfăşoară. De regulă eşti mult mai volubil, dar azi taci foarte mult, fără să strici însă energia tonică din preajma.
Săgetător
Nu ştii ce să apreciezi mai mult la persoană iubita: încrederea şi fidelitatea pe care ţi le arată, sau frumoasele cuvinte de amor pe care le şopteşte. Ai nevoie şi de unele şi de altele, pentru că o relaţie adevărată nu poate există fără gesturi de afecţiune, dar nici fără fapte concrete care să susţină vorbele. Dacă partenerul spune lucruri frumoase şi atât, nu e de ajuns pentru o relaţie de succes, că atare arată-i ce anume aştepţi de la el. Poate nici nu-şi da seama că tu priveşti iubirea şi dintr-un unghi ceva mai palpabil, dincolo de latura pur emoţională. Vrei din ambele câte puţin şi la fel oferi şi tu: şi fapte concrete, şi vorbe dulci!
Capricorn
Nimic nu ţine veşnic, mai ales ce e legat de sentimente, deci nu speră că un lucru care te face fericit acum, va ţine aşa mult şi bine. Păstrează din tot ce simţi acum doar ce te poate ajută cu adevărat. A rămâne cramponat într-o emoţie, bună sau rea, se va dovedi a fi un dezavantaj, pentru că vei avea tendinţa de a privi lucrurile din acelaşi unghi fără să-ţi dai seama că mai sunt şi alte aspecte pe margine. Nu trata totul atât de radical – că-i perfect sau că-i oribil – pentru că există şi situaţii de mijloc, şi zone de gri, şi perioade în care nu se mai întâmplă nimic, dar trec toate!
Vărsător
Ai mare grijă ce alegi astăzi, pentru că eşti în faţă unei decizii şi nu eşti foarte atent la consecinţele alegerii tale. Ai tendinţa de a trata totul în glumă, de parcă opţiunile disponibile ar fi floare la ureche, dar mai târziu s-ar putea să începi să te gândeşti dacă nu cumva cealaltă varianta era mai bună. Cântăreşte lucid şi serios sensul pe care vrei să porneşti, chiar dacă s-ar putea să primeşti la pachetul şi norocul de a ţi se oferi, la nevoie, şi o a două şansă. Totuşi ce-ar fi să faci alegerea bună din prima?
Peşti
Dacă te înconjori de oameni negativisti sau pesimişti, fii sigur că te vor influenţă şi pe ţine în mare măsură, că atare ziua depinde enorm de anturajul în care nimereşti. Unii te vor monopoliză cu problemele lor nesfârşite, alţii te vor folosi că umăr de plâns sau ureche de ascultat, dar trebuie să ai curajul să ieşi din aceste medii şi să nu te laşi copleşit de energiile lor negative. Ai şi tu destule probleme, că să le mai iei pe umerii tăi pe ale altora, deci învaţă să mai spui nu la astfel de situaţii care nu îţi fac bine.
sursa: teotrandafir.com