(HOROSCOP) Pești: Veştile care vin de la lume te întristează

Berbec
Te gândeşti serios la o schimbare de direcţie în carieră, pentru că pretenţiile tale au crescut şi experienţă ta s-a extins şi ea în ultima vreme, pe parcursul ultimilor ani de studiu. Trebuie să arăţi lumii cine eşti, ce poţi, cât de bine te-ai pregătit în perioada de acumulare de informaţii şi să găseşti nouă formă de a-ţi împlini rolul pe pământ prin muncă de zi cu zi. Dacă apare azi informaţia de care aveai nevoie pentru această schimbare de direcţie, pune-o imediat în practică şi porneşte spre noul sens care va avea efecte dintre cele mai bune în plan profesional, pe termen lung.
Taur
Pui multă pasiune într-un proiect nou, care porneşte acum, şi dacă reuşeşti să-ţi păstrezi energia de acum până la capăt, roadele vor fi pe măsură patimii tale. Îţi place ceea ce faci şi când investeşti atâta bucurie de a munci într-un plan nou, rezultatele vor fi pe măsură dorinţei de reuşită. Unii vor încerca să te oprească din elan, să-ţi critice deciziile, dar la vehemenţă de care dai dovadă eşti greu de oprit. Continuă pe aceeaşi linie, cu acelaşi tonus, pentru că succesul depinde foarte mult de entuziasmul cu care porneşti totul.
Gemeni
E greu să-ţi vezi marele vis împlinit, dar nu e imposibil. Ceea ce nu ai reuşit să pui în practică tot anul are mai mari şanse de materializare de acum înainte, dar trebuie să începi să faci de pe acum ceva în această direcţie. Trasează linia directoare a acestui proiect important, pentru că nu contează doar sensul sau ţintă spre care te îndrepţi, ci şi felul în care dai startul acestei acţiuni. Poate fi momentul optim pentru a porni pe acest drum, pentru că se presupune că ai acumulat energia de care va fi nevoie pentru succesul deplin.
Rac
Ţine cont de sfatul foarte bun care vine azi din partea unei persoane mai mature sau cu mai multă experienţă, pentru că ştie ce spune şi merită ascultat. Îţi oferă un pont, o soluţie practică, o idee salvatoare care poate echilibra că prin farmec una din problemele care te frământă. Nu stă să o analizezi pe toate fetele, pentru că sfatul e verificat şi şi-a arătat de multe ori eficientă. Dacă pui la îndoială, nu faci altceva decât să consumi timp şi energie pentru a ajunge la aceleaşi rezultate şi la aceeaşi concluzie: că e soluţia optimă, Foloseşte-te de acest pont preţios, pentru că lucrurile revin la normal dacă îl valorifici cu încredere.
Leu
La atitudinea bătăioasă pe care o abordezi în relaţia cu ceilalţi, ţi se răspunde exact invers: cu toleranţă, simpatie, amabilitate, prietenie, ceea ce te va dezarmă foarte repede. Nu are rost să vorbeşti agresiv şi nervos în orice situaţie, mai ales cu cei dragi, ci trebuie să-ţi aduci aminte zicala aceea românească: vorba dulce mult aduce! Schimbă-ţi tonul, fii tu cel jovial şi simpatic, aşa cum te ştie lumea, şi ajustează-ţi comportamentul în aşa fel încât să fii pe placul tuturor, nu un pachet de nervi gata să explodeze la prima scânteie.
Fecioara
Greu te vor înţelege ceilalţi, astăzi, pentru că te comporţi atipic: parcă eşti un rebel pus pe fapte mari, care nu se supune nimănui, care îşi pune în valoare doar propria originalitate, un deschizător de drumuri care nu acceptă reguli sau ordine rigide de la alţii. Menţine-ţi acest spirit de independenţa care te cuprinde, pentru că poate fi exact ce aveai nevoie că să schimbi o stare de lucruri ce alunecase în monotonie şi banal. Prin deciziile ciudate, îndrăzneţe, revoluţionare de astăzi, practic întorci totul pe dos, dar îi dai şi o cu totul alt direcţie de evoluţie, care ţi se pare mult mai interesantă şi entuziasmantă. Eliberează-te de regulile altora, fii cu un pas înainte!
Balanţă
Vestea care soseşte azi are efecte negative asupra psihicului tău, dar nu te dai bătut de la atâta lucru. Da, poate pe moment aluneci spre o uşoară tristeţe sau apatie, dar reuşeşti să îţi aduni repede forţele şi să te apuci de treaba pentru a depăşi cu brio momentul critic. Poate la originea acestei situaţii neplăcute se află un eşec, o greşeală sau o întâlnire care nu-ţi face nicio plăcere, ceva ce îţi strică ziua, dar norocul tău e o atitudine în general pozitivă ce te ajută să depăşeşti şi astfel de momente. Suferi o ora, două, dar îţi trece repede!
Scorpion
Oricât ai încerca să fii imparţial şi obiectiv, tot vei defavoriză pe cineva, că atare nu te mai chinui atâta să fii echidistant. Fii tu însuţi, aşa cum eşti, fără a te scuză mereu, fără a-ţi explică reacţiile, gesturile, replicile la tot pasul. Chiar dacă tu consideri că ai fost corect cu cineva, acela tot va găsi nod în papură şi te va acuză de cine ştie ce gest nepotrivit. Totuşi poţi încerca să repari o veche greşeală din trecut la care ţi-ai dat şi tu seama, între timp, că ai cam exagerat, pentru că de dată această ai putea drege mult mai uşor busuiocul decât atunci când ai comis-o.
Săgetător
Tu eşti un creator prin excelenţă şi tot ce iese azi din mintea sau din mâinile tale e demn de laudă, din partea altora, şi de mândrie, din partea ta. Canalizează-ţi energia fantastică spre un domeniu care poate creşte azi sub ochii tăi, că un aluat pus la dospit, deci nu pierde vremea pe lucruri mărunte şi nici nu te mulţumi să te ocupi de sarcini de rutină. Azi se poate naşte ceva deosebit din resursele pe care le pui în joc, pentru că eşti bine susţinut de inspiraţie, de spirit de iniţiativa, de imaginaţie bogată, de un spirit creativ ieşit din comun, care, puse laolaltă, pot duce la rezultate de excepţie. Apucă-te de treaba, deci!
Capricorn
Ceea ce începe azi nu ajunge repede la rezultatele visate, că atare educa-ţi răbdarea pentru a urmă un parcurs lung şi deloc simplu. Vei ajunge acolo cândva, fără îndoială, pentru că deţii toate resursele necesare unui succes deplin, doar că mai sunt încă multe etape ce depind de aspecte care vor apărea abia de acum înainte. Încearcă să-ţi mai domoleşti pasiunea, grabă, dorinţa de a încheia proiectul la care îţi aduci contribuţia, conştient că lucrurile cele mai bune sunt cele care se ridică încet.
Vărsător
Banii sunt preocuparea ta principala, nu pentru că nu i-ai avea, ci pentru că a sosit momentul unor decizii majore şi nu ai vrea să greşeşti. Eşti tentat să investeşti, să cumperi ceva şi consideri că şi momentul e prielnic, şi preţul e convenabil, deci ce să mai aştepţi? Poţi aduce la zi o serie de plăti obligatorii, cum ar fi taxe, impozite, facturi ceva mai mari decât de obicei, dar deşi vezi cum se duc banii din portofel sau din cont, măcar eşti mulţumit că ai reuşit să mai scapi de o serie de plăti. Te vei simţi bine după ce vei şterge de pe lista o mulţime de datorii.
Peşti
Veştile care vin de la lume te întristează, poate nu pentru că te privesc pe ţine personal, ci pentru că pui suflet în problemele altora. Devii o ureche bună de ascultat, un umăr bun de plâns pentru alţii care trec prin situaţii nefericite, şi vei descoperi cât de mult bine le face prezenţa ta alături de ei. Îţi sacrifici liniştea proprie doar pentru a fi alături de cel supărat, tocmai pentru că ştii ce mult contează să existe cine alături care să te asculte şi să-ţi ridice moralul. Asta faci tu azi pentru oameni dragi ţie ce îţi vor mulţumi.
sursa: teotrandafir.com