Dar dacă privim în jurul nostru, suntem îndemnaţi să cumpărăm mai multe, să cheltuim bani şi să ne îndopăm cu mâncare şi băutură. De parcă omul ar avea doar trup, nu şi suflet.
De unde a apărut tradiţia asta cu iepuraşul care aduce cadouri de Paşti, nu contează acum. Însă ceea ce contează este faptul că iepuraşul are un dublu rol. Pe de o parte, unul pur comercial, dezvoltat să ţintească în portofelul nostru, şi aşa subţire, iar pe de altă parte – rolul de a minimaliza sărbătorile creştine – asta pentru că atrage atenţia copiilor de la cea mai mare şi luminoasă sărbătoare creştină, punând pe acelaşi plan Jertfa şi Învierea cu obţinerea cadourilor de la un personaj numit Iepuraşul (parcă ar fi nume de cod pentru turnători); dar şi pentru că încearcă să se apropie de obiceiul Crăciunului de a da daruri pruncilor. Însă la Crăciun darurile au două funcţii diferite de cele puse în seama iepuraşului. Fiecare copil e o icoană a lui Hristos în lume, fiecare om care dăruieşte ceva de Crăciun se aseamănă cu magii care i s-au închinat cu daruri pruncului Iisus. Deci, ce e cu iepuraşul? Vine? Nu vine!
Un alt aspect hilar este apariţia puilor de găină în felicitările de Paşti. Stau drăguţii de ei, pufoşi şi galbeni, lângă ouăle vopsite, parcă anume să te ducă cu gândul la oul dogmatic al lui Ion Barbu.
Mie mi se cam taie pofta de ouă când văd felicitările alea. E ca şi cum, virtual, ai mânca puişorii galbeni de vii. Adică mi-i aşază lângă „uterul” din care ei se nasc. Am auzit că undeva prin ţările arabe e o specialitate din capră: iedul nenăscut gătit în uter – cam asta îmi sugerează mie felicitările de Paşti în care puişorii stau ghemuiţi lângă ouăle roşii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
