Opinii și Editoriale

Igor Boțan: „Războiul hibrid se află acum în fază destul de avansată”

Războiul hibrid purtat de Federația rusă împotriva Republicii Moldova se află acum în fază destul de avansată, pentru că Republica Moldova, în virtutea circumstanțelor, are un scop foarte clar stabilit și este legat de începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. Acesta este momentul critic pentru inamicii Republicii Moldova de a-și activiza în Republica Moldova cohortele. În luna iunie a fost lansată așa-zisă mișcare protestatară „Viața Nouăˮ care și-a pus drept scop – debarcarea actualei guvernări prin metode nu tocmai democratice. Dar guvernarea este una din țintele predilecte ale celor care se ocupă de dezinformare și poartă războaie hibride. De această părere este Igor Boțan, expert permanent al proiectului, și a fost expusă în cadrul unei dezbateri publice , scrie Deschide.md. 

Igor Boțan a menționat că resursele pentru așa-zisele proteste vin de peste hotare, lucru stabilit de către instituțiile abilitate, și acest fapt ne demonstrează că acum suntem pe muchia unui război hibrid.

„Într-un articol publicat un ex-consilier al președintelui rus, Vladimir Putin, spunea foarte clar că scopul suprem al Rusiei, actualmente, este destabilizarea întregului spațiu sovietic, pentru ca Rusia care are un regim autoritar unde toate evenimentele sunt controlabile, să poată să-și recucerească înapoi teritoriile pe care le-a pierdut în urma așa-zisului Celui de-al Treilea Război Mondial – Războiul Rece – pe care ei, de asemenea, îl consideră ca un război hibrid. Acțiunile noi le vedem și se întreprind. Apar sincopele în această mișcare așa-zisă protestatară care și-a pus drept scop înlăturarea guvernării constituționale din Moldova și aceste sincope sunt legate de activitatea instituțiilor specializate care găsesc surse financiare nedeclarate la organizatorii acestor manifestațiiˮ, a spus expertul permanent al proiectului.

Expertul a remarcat că atacurile prin metoda dezinformării sunt practicate în permanență.

„Vedem poziții oficiale ale Ministerului Afacerilor Externe din Rusia și ale purtătorului de cuvânt al acestui Minister care de o manieră absolut impertinentă se implică în treburile noastre interne. Și vedem, pe de altă parte, acțiuni de răspuns din partea Ministerului Afacerilor Externe din Moldova care de o manieră decentă le spune că Rusia nu trebuie să se implice în politica internă a Moldovei și în deciziile adoptateˮ, a afirmat el.

Igor Boțan a precizat că nega efectele de durată ale acestor atacuri la adresa Republicii Moldova nu pot fi negate, pentru că societatea noastră este fragmentată și această fragmentare poate fi de utilitate pentru cei care poartă războaie hibride împotrivă Republicii Moldova.

Expertul a menționat că războaiele hibride pornesc de la principiul diferențierii. Dacă societatea este divizată, cu multe clivaje sociale, fiecare segment este ținta diferențiată pentru ca clivajele să fie cât se poate de adânci. La fel și guvernarea, fiecare ministru în parte, devine țintă predilectă a anumitor atacuri.

„Este important pentru societatea noastră să conștientizăm că războaiele hibride s-au purtat decând e lumea și pământul, pur și simplu noi acum am găsit formulele necesar elaborate pentru a eticheta acest gen de războaie neconvenționale. I-am pus eticheta de război hibrid și am scos în evidență un șir de elemente. Odată ce am înțeles că acest lucru este în permanentă desfășurare, trebuie să ne adaptăm cu metodele de contracarare a acestor fenomeneˮ, a conchis Igor Boțan.

Dezbaterea publică „Războiul hibrid: manifestări, pericole, soluții”, ediția a 280-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice” este desfășurată de către Agenția de presă IPN, în cadrul proiectului „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.


1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *